Logitech G, brand-ul de gaming și sim racing al companiei Logitech, anunță lansarea noilor căști de gaming Logitech G522, cel mai recent model din apreciata serie G5, creat pentru a amplifica experiența de joc și pentru a reflecta stilul unic al fiecărui jucător.
G522 a fost conceput pentru gamerii care aduc pasiune și personalitate în tot ceea ce fac. Indiferent dacă urci în clasamente, faci streaming pentru comunitatea ta sau te implici în sesiuni lungi de joc, G522 îți oferă performanță, funcționalități și un design de top.
– Ujesh Desai, vicepreședinte și director general Logitech G
G522 își construiește identitatea pe fundația solidă a îndrăgitului model Logitech G733, ducând moștenirea acestuia mai departe și integrând îmbunătățiri semnificative. La prima vedere, asemănarea de familie este evidentă, însă, privit mai atent, G522 dezvăluie un design nou și rafinat. Liniile sunt mai fluide, silueta – mai elegantă, iar fiecare detaliu de design reflectă o viziune modernă asupra performanței și stilului. Marginile accentuate ale G733 au fost înlocuite de contururi netede, care definesc o estetică rafinată.
Căștile G522 sunt rezultatul unui proces de creație meticulos, în care fiecare detaliu a fost atent gândit pentru a oferi o experiență premium. Acest model continuă o formulă de succes consacrată în seria G5, îmbinând ingineria de precizie cu o înțelegere profundă a valorilor și preferințelor comunității actuale de gaming.
– Ahmed Riaz, Head of Design la Logitech G
Gamerii seriei G5 abordează o gamă variată de jocuri, motiv pentru care noul headset G522 a fost conceput să răspundă cerințelor celor mai exigenți jucători, oferind în același timp flexibilitatea necesară pentru a se adapta perfect oricărui tip de joc și stil de gameplay.
Conceput pentru sesiuni îndelungate de joc, G522 aduce un salt major în confort, fiind dezvoltat pe baza feedback-ului venit din partea comunității. Cupele pentru urechi au fost reproiectate cu o formă mai largă și un strat suplimentar de spumă cu memorie, pentru a îmbunătăți amortizarea și răcirea, fiind acoperite cu un material nou, mai moale și mai durabil. Banda de fixare reversibilă se așază acum mai plat și mai uniform, având caneluri suplimentare pentru a spori aerisirea și materiale îmbunătățite pentru durabilitate extinsă. Pentru un confort real, de durată, testele de adaptabilitate au inclus și persoane care poartă ochelari sau cercei, făcând din G522 un produs potrivit pentru orice utilizator.
În centrul performanței audio se află noii driveri sincronizați PRO-G, care oferă cea mai înaltă fidelitate Logitech G, combinați cu procesare digitală 48 kHz/24-bit – pentru o imersiune totală și o precizie excepțională. Jucătorii pot percepe chiar și cele mai subtile sunete – de la pași îndepărtați până la reîncărcări de armă – cu claritate uimitoare.
Pentru o comunicare eficientă în sesiunile online, microfonul de 48 kHz/16-bit, susținut de tehnologia BLUE VO!CE, captează vocea cu o claritate remarcabilă. Setările pot fi ajustate în timp real cu ajutorul filtrelor și efectelor, oferind un sunet de calitate profesională în fiecare sesiune de joc.
G522 oferă conectivitate tri-mod, permițând comutarea fără întreruperi între LIGHTSPEED wireless, Bluetooth și USB-C. Este conceput pentru tranziții fluente între platforme – PC, consolă sau dispozitive mobile – fără lag sau întreruperi.
Prin software-ul G HUB și aplicația mobilă Logitech G, utilizatorii pot personaliza sunetul prin EQ pe 10 benzi, ajusta setările microfonului, modifica iluminarea RGB LIGHTSYNC și salva până la trei profiluri direct în căști.
În spiritul angajamentului Logitech G pentru sustenabilitate, produsul este fabricat din 27% plastic reciclat post-consum și aluminiu cu emisii reduse de carbon – combinând performanța cu responsabilitatea față de mediu.
Căștile Logitech G522 Gaming Headset vor fi disponibile în culorile negru și alb, la un preț recomandat de 169,99 euro, prin site-ul LogitechG.com și rețeaua de parteneri autorizați.
Sursa: Logitech