Modillian, un accesoriu inteligent pentru ceasurile tradiţionale

14.05.2014
Modillian, un accesoriu inteligent pentru ceasurile tradiţionale

Accesoriile inteligente, şi în special ceasurile, sunt deja un subiect destul de discutat şi vor capta tot mai mult din atenţia producătorilor şi cumpărătorilor. În cazul în care nici unul dintre produsele deja lansate sau doar anunţate nu au reuşit să vă atragă atenţia, Modillian pare a fi un accesoriu inteligente interesant pentru ceasul tradiţional de la mână de care nu vreţi încă să vă despărţiţi.

Creat de către doi ingineri israelieni şi urmând să devină subiectul unei campanii IndieGoGo pentru strângerea fondurilor iniţiale pentru demararea producţiei, Modillian este o simplă cataramă care se va ataşa la cureaua unui ceas obişnuit şi va aduce o funcţie în plus: semnalizarea notificărilor.

Modillian nu are o cameră foto sau un ecran, fiind astfel departe de complexitatea ceasurilor inteligente de pe piaţă, însă include un modul Bluetooth şi un motoraş pentru vibraţii. Compatibil cu terminalele Android, dar existând promisiunea lansării unei aplicaţii de control şi pe platforma iOS, Modillian va folosi vibraţii cu diferite ritmuri pentru a avertiza utilizatorul de sosirea unui email, activarea unei înregistrări din calendar sau apariţia altor notificări.

Această unică funcţie nu pare prea impresionantă, însă dacă sunteţi unul dintre acei utilizatori care ratează des apeluri telefonice sau mesaje deoarece nu aud soneria telefonului şi nu sesizează vibraţiile acestuia, Modillian ar putea fi o soluţie interesantă dacă vreţi să vă păstraţi şi ceasul pe care deja îl aveţi. Producătorul încă nu au dezvăluit dacă Modillian va fi disponibil în mai multe dimensiuni, pentru a se asorta cu variatele lăţimi ale curelelor de ceas, însă produsul este într-o etapă de dezvoltare preliminară şi pot apărea anunţuri pe parcurs.

Modillian pare puţin cam mare pentru o simplă cataramă de ceas, însă problema cea mai mare este preţul extrem de piperat de 200 de dolari, care este la fel de mare ca cel al unui ceas inteligent complet precum Gear 2 Neo. Dacă doriţi să adăugaţi însă o opţiune nouă unui ceas care costă de zece ori mai mult, probabil că aceasta nu va fi o problemă prea mare.   

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News