NDrive G800 este primul GPS cu hărţi formate din fotografii

NDrive G800 este primul GPS cu hărţi formate din fotografii

NDrive este un producător de sisteme GPS de care nu prea am auzit mare lucru până acum dar care vine cu idee interesantă şi intrigantă în acelaşi timp. În loc de hărţile standard pe care le au aplicaţiile GPS obişnuite, hărţile NDrive G800 sunt realizate din fotografii.

În practică este un aspect foarte important. Asta pentru că în afară de numele arterelor, cu hărţile formate din fotografii vezi şi clădirile din zonă. Dacă nu ştii numele unei străzi dar ştii că în apropiere se află o anumită clădire importantă, cu acest tip de hărţi te poţi orienta mult mai uşor.

Hărţile sunt formate din fotografii realizate din avion şi puse cap la cap. NDrive G800 oferă hărţi pentru Anglia şi Irlanda, dar oferă, contracost evident, hărţi şi pentru celelalte regiuni ale Europei, cu excepţia zonei de sud-est.

În rest, NDrive G800 este dotat cu un ecran de 4.3 inch, poate reda filme, muzică, cărţi în format electronic, are jocuri, transmiţător FM şi bluetooth. Ţinând cont că nu are, deocamdată hărţi şi pentru România, şansele de a fi prezent la CERF 2008 sunt egale cu 0.

NDrive G800

NDrive G800

NDrive G800

NDrive G800

Urmărește Go4IT.ro pe Google News