Pix cu LED-uri – pentru mesaje luminoase minuscule

05.05.2008
Pix cu LED-uri – pentru mesaje luminoase minuscule

Am fost şi eu o vreme pasionat de pixuri sofisticate şi cunosc persoane care colecţionează asemenea accesorii de birou. Este foarte posbil ca pentru ele pixul cu LED-uri de la Brando să fie un fel de gadget la superlativ. Pentru persoanele ceva mai pragmatice el este un instrument de scris dotat cu un sistem zgomotos şi ineficient de afişare a unor mesaje ilizibile de la o distanţă mai mare de 1 m.

Pix cu LED-uri – mai mult sau mai puţin inutil

Pixul este dotat cu un capăt rotativ pe care sunt aplicate LED-uri pe o linie verticală. Un circuit integrat controlează aprinderea lor şi poate afişa până la 20 de carctere. Cele trei butoane de care dispune pixul se pare că sunt suficiente pentru a-l „programa”, lipsind orice alt tip de conector. Trei baterii de ceas de mână asigură alimentarea gadgetului. Dacă sunteţi de părere că jucăria merită 15 $, puteţi să o comandaţi de aici. Vă recomandăm cu căldură vizionarea filmuleţului de pe site pentru a înţelege perspectiva pragmatică prezentată mai sus.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News