Evenimentul prin intermediul căruia Google urmează să dezvăluie întreaga familie de smartphone-uri Pixel (Pixel 10, Pixel 10 Pro, Pixel 10 Pro XL, Pixel 10 Pro Fold) este programat pentru 20 august. Pe lângă noile telefoane, ne așteptăm ca, în cadrul acestui event, să debuteze și noi accesorii wearables de la Google: smartwatch-ul Pixel 4, precum și căștile in-ear true wireless Pixel Buds 2a.
Acestea din urma se alătură lungii liste de secrete prost păstrate a celor de la Google, o imagine cu căștile Pixel Buds 2a, plasate în carcasa lor de încărcare, fiind deja disponibilă online. Acum, leaker-ul Evan Blass (cunoscut drept @evleaks) a dezvăluit o noua imagine promoțională pentru Google Pixel Buds 2a, în care aceste căști sunt comparate cu alternativa mai scumpă Pixel Buds Pro 2.
În mod evident, specificațiile căștilor Pixel Buds 2a sunt mai slabe decât ale Pixel Buds Pro 2, lucru care se va reflecta, mai mult ca sigur, și în prețul mai accesibil al acestui produs. Spre exemplu, în timp ce Buds Pro 2 beneficiau de ANC cu tehnologia Silent Seal 2.0, viitoarele Google Pixel Buds 2a se vor mulțumi cu o formă mai rudimentară de Active Noise Cancelling. Autonomia va fi de numai 7 ore (20 de ore cu tot cu carcasa) față de 8 ore (30 de ore), iar Pixel Buds 2a nu vor oferi suport pentru head tracking și încărcare wireless. De altfel, Google nu a mai oferit modele de căști in-ear mai accesibile, marcate cu sufixul “a”, încă din 2021.
Căștile in-ear true wirless Google Pixel Buds 2a ar urma să fie disponibile în două culori – negru (sau gri închis) și alb –, cărora, în mod sigur, Google le va găsi denumiri comerciale mult mai pompoase.
Sursa: GSM Arena