Solo 4 și Solo Buds, noi căști audio sub brand-ul Beats

01.05.2024
Solo 4 și Solo Buds, noi căști audio sub brand-ul Beats
Foto: Beats Solo 4

Apple a lansat două noi modele de căști audio sub branding-ul Beats: Beats Solo 4 adoptă design-ul over-ear, în timp ce Beats Solo Buds sunt căști in-ear true wireless.

Beats Solo 4

Modelul over-ear Beats Solo 4 se laudă cu o greutate foarte mică, de numai 217g, bureți de tip UltraPlush pentru cele două cupe, un headband flexibil și un design ergonomic, unghiurile cupelor fiind concepute pentru a sta cât mai confortabil pe urechile ascultătorului.

Solo 4 au drivere de 40mm și oferă suport pentru Spatial Audio, cu dynamic head tracking, fiind echipate cu multiple microfoane menite să elimine zgomotul de fond în timpul convorbirilor telefonice.

Cuplarea căștilor cu dispozitivele iOS și Android se poate realiza printr-un simplu click, iar modelul Solo 4 oferă suport pentru funcțiile Find My, respectiv Find My Device disponibile pe cele două sisteme de operare. Pe iOS se poate apela verbal și asistentul Siri, fiind oferit suport și pentru Audio Sharing.

Beats Solo 4 dispun de un port USB Type-C (ce poate fi folosit atât pentru încărcare, cât și pentru a transmite semnal audio digital prin fir), precum și intrare de jack analogic 3,5mm, ce poate fi utilizat și atunci când bateria este descărcată. Clasicul buton „b” de pe căștile Beats permite preluarea de apeluri sau inițierea asistentului vocal, iar controlul volumului poate fi operat apăsând deasupra sau sub acest buton.

Apple promite până la 50 de ore de audiție cu o singură încărcare, iar căștile Solo 4 ar trebui să funcționeze până la 5 ore după o încărcare rapidă de numai 10 minute. Modelul Beats Solo 4 nu dispune de anulare activa a zgomotului (ANC).

Beats Solo 4 sunt disponibile în culorile Matte Black, Slate Blue, Cloud Pink și au un preț recomandat de vânzare echivalent cu 199,99$.

Foto: Beats

Beats Solo Buds

Acest model in-ear se laudă cu „sunetul măreț Beats în cea mai mică carcasă” pe care brand-ul a construit-o vreodată. Design-ul ar trebui să îmbunătățească performanta audio, diminuând presiunea aplicată urechilor ascultătorului. Patru mărimi de „dopuri” sunt incluse în pachet: XS, S, M și L.

La fel ca și fratele mai mare Solo 4, Beats Solo Buds poate fi asociat rapid cu dispozitivele iOS și Android, oferind suport pentru sistemele Find My și Find My Device caracteristice acestor sisteme de operare.

Butonul specific „b” reprezintă principalul mod de a interacționa cu căștile, fiind oferit suport atât pentru atingerile scurte, cât și cele de prelungite. Funcțiile acestora pot fi configurate direct în meniul de setări din iOS sau în aplicația Beats.

Foto: Beats

Modelul Solo Buds promite 18 ore de audiție cu o singură încărcare (căști+carcasă), iar numai 5 minute de încărcare rapidă adaugă o oră suplimentară de funcționare. Nici acest model nu oferă anulare activă a zgomotului.

Beats Solo Buds vor fi disponibile în luna iunie 2024, în culorile Matte Black, Storm Gray, Arctic Purple și Transparent Red, la un preț echivalent cu 79,99$.

Foto: Beats

Sursa: GSMArena.com, Beats YouTube

Urmărește Go4IT.ro pe Google News