Voyager este un nou proiect de portofel inteligent şi vine cu câteva funcţii interesante

30.08.2017

O firmă din india a lansat pe Indiegogo un nou proiect de portofel inteligent. Modelul celor de la Cuir Ally nu este la fel de avansat ca Volterman Smart Wallet, dar include o serie de caracteristici interesante, la un preţ mult mai mic.

 

Voyager este realizat din piele şi le poate transmite utilizatorilor pe telefon o notificare atunci când uită undeva telefonul. Portofelul poate fi localizat prin intermediul aplicaţiei dedicate pentru smartphone. Tot de acolo poate fi declanşată alarma pe Voyager. Portofelul poate fi şi el folosit pentru a localiza telefonul. Prin apăsarea dublă pe portofel, smartphone-ul începe să sune.

Dispozitivul include un lăcaş special pentru cartele SIM, un pix şi carneţel. Cel mai ieftin model Voyager Smart Wallet costă 49 de dolari.

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare. Este ... citește mai mult