Asociația OIREP Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, lansează campania națională Un’ Doi Trei

03.05.2022
Asociația OIREP Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, lansează campania națională Un’ Doi Trei

Asociația OIREP Ambalaje – prin Clean Recycle, Ecologic 3R Ambalaje, Eco-Rom Ambalaje, Eco Synergy, Financiar Recycling, GreenPoint Management și Green Resources Management – lansează Un’ Doi Trei – campania națională de informare și educare privind colectarea separată a deșeurilor de ambalaje pentru populație, care se va desfășura în perioada mai – iulie 2022. Campania este organizată în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

”Gestionarea deșeurilor continuă să reprezinte o provocare majoră pentru România. Țara înregistrează în continuare o rată scăzută de reciclare a deșeurilor municipale (14%) și rate ridicate de depozitare a deșeurilor (70%). În plus, ratele de reciclare stagnează din 2013, în timp ce rata de incinerare a crescut ușor la 4%. În 2017, cantitatea de deșeuri municipale generate pe cap de locuitor în România continuă să se situeze cu mult sub media UE, de aproximativ 487 kg.” – stipulează Raportul de țară din 2020 privind România al Comisiei Europene.

Prezidiu_conferință de presă_Un Doi Trei_2

În timp ce în România ~70% din deșeurile municipale generate ajung la groapa de gunoi, media în Uniunea Europeană este de 23%. Țări precum: Suedia (0.47%), Finlanda (0.55%) și Germania (0.73%) oferă un exemplu, depozitând mai puțin de 1% din deșeurile municipale la groapa de gunoi. România deține a doua cea mai mică proporție din UE la reciclarea deșeurilor municipale generate (14%), în timp ce media țărilor din Uniunea Europeană este de 39%. Doar 5% din deșeurile municipale generate sunt incinerate, cu valorificare energetică (media în UE fiind de 27%), conform Eurostat.

”Lansăm astăzi o campanie venită de jos în sus, adică inițiată de OIREP, cei care sunt direct implicați în procesul de colectare separată și menită să informeze și să educe populația. Este prima campanie de acest gen și ne bucurăm că Ministerul Mediului este partener într-un efort comun de a schimba mentalități. Provocarea colectării separate începe acasă la fiecare dintre noi, la orice cetățean al României și efortul depus este minim, așa cum și campania „Un’ Doi Trei” o demonstrează. Ministerul va susține orice campanie de acest gen și alături de campania noastră, „Curățăm România”, sper să ajungem la cât mai mulți oameni. Este important să ajungem în școli, la tinerii și copiii noștri, iar prin dialogul verde deschis de curând, deja peste 5000 de copii au fost expuși mesajelor „Curățăm România”. Haideți să colectăm separat, e simplu, de bun simț, normal, civilizat”Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor

KV1_Un Doi Trei_landscape

Directiva cadru privind gestionarea deșeurilor impune statelor membre să atingă anumite ținte pentru reciclarea deșeurilor astfel: 50% în 2020, 55% până în 2025, 60% până în 2030 și 65% până în 2035. România a ratat deja ținta de 50% în anul 2020. Iar Directiva privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje impune ca, până în 2022, 60% din ambalajele puse pe piață să fie valorificate, respectiv, reciclate. Din 2023, obiectivul global crește la 65%, iar din 2025 la 70%. Acest lucru înseamnă că, anual, peste 1 milion de tone de deșeuri de ambalaje trebuie să ajungă în instalațiile de reciclare.

Principalele motive pentru care reciclarea este încă o provocare în țara noastră sunt: implementarea insuficientă a proceselor de colectare separată a deșeurilor, lipsa unei infrastructuri clare de susținere a colectării separate pentru cetățeni și lipsa unor campanii naționale de informare și educare pentru populație.

Colectarea separată la sursă, în fiecare gospodărie, este primul pas din procesul de reciclare, ce contribuie semnificativ la reducerea poluării, economisirea energiei, conservarea resurselor naturale și la creșterea calității vieții și a aerului, inclusiv la obținerea unor produse și ambalaje mai ieftine.

Dl. Barna TÁNCZOS_Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor

„Campania pe care o lansăm astăzi este o continuare firească a eforturilor producătorilor și respectiv a membrilor noștri de creștere a nivelului de conștientizare a românilor asupra deșeurilor de ambalaje și necesitații absolute de a colecta separat. O bună gestionare a deșeurilor de ambalaje pornește încă din gospodăria oamenilor, iar comportamentul corect al acestora de a sorta va aduce neîntârziat rezultate concrete, contribuind la o comunitate mai curată și mai sănătoasă, dar și la trecerea spre o economie circulară. Ne bucură să avem alături ca partener Ministerul Mediului, suntem convinși că printr-o implicare exemplară a autorităților și investind în educarea cetățenilor, Romania se poate schimba în bine în ceea ce privește creșterea reciclării și combaterea problemelor de mediu.” – declară Mihaela Frăsineanu, expert în mediu, Director Executiv Asociația OIREP Ambalaje.

Colectarea separată pare, pentru foarte mulți români, un ritual foarte complicat, ce presupune mulți pași și infrastructură specială. Când, de fapt, colectarea separată înseamnă un minim de atenție în privința ambalajelor pe care le folosim.

Pentru a schimba un comportament este nevoie de timp, dar, mai ales, de educație. De pași repetați până când aceștia ajung să fie făcuți mecanic sau din reflex.

Campania Un’ Doi Trei se bazează pe o idee simplă: Desfaci. Folosești. Arunci unde & cum trebuie. Să colectezi separat este SIMPLU | de BUN SIMȚ | NORMAL | CIVILIZAT.

Campania se desfășoară în perioada mai – iulie 2022, la nivel național, scopul fiind de a informa și educa cetățenii în vederea implementării colectării separate a deșeurilor de ambalaje la sursă.

Mai multe detalii despre campanie sunt pe pagina dedicată: www.oirep.ro/undoitrei și pe canalele dedicate campaniei Facebook | Instagram | Youtube.

Un’ Doi Trei este o campanie inițiată de Asociația OIREP Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, creată și implementată de agenția de comunicare PB&J.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult