Președintele României a promulgat legea care permite polițiștilor locali să înregistreze cetățenii cu camere foto-video-audio portabile

18.01.2026
Președintele României a promulgat legea care permite polițiștilor locali să înregistreze cetățenii cu camere foto-video-audio portabile

Conform colegilor de la Profit.ro, Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care permite polițiștilor locali să utilizeze camere foto-video-audio portabile în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Noua reglementare stabilește clar situațiile în care aceste sisteme pot fi folosite în spațiul public, fără consimțământul persoanelor vizate.

Potrivit legii, cetățenii vor fi informați că sunt înregistrați doar în măsura în care permit circumstanțele. Datele sunt păstrate cel mult șase luni și apoi distruse, exceptând cazul în care acestea reprezintă probe în justiție.

„Această lege contribuie la creșterea transparenței activității poliției locale și la consolidarea siguranței publice, oferind în același timp un nivel mai ridicat de protecție atât cetățenilor, cât și agenților”, a afirmat președintele. Administrațiile publice locale vor putea accesa fonduri europene pentru introducerea tehnică a noului sistem.

„Am promulgat legea care permite polițiștilor locali să utilizeze camere foto-video-audio portabile în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Noua reglementare stabilește clar situațiile în care aceste sisteme pot fi folosite în spațiul public, fără consimțământul persoanelor vizate, precum legitimarea, constatarea contravențiilor, utilizarea mijloacelor de imobilizare sau intervențiile pentru protejarea vieții și a ordinii publice”, a informat președintele Nicușor Dan.

Președintele României a precizat că, în măsura în care circumstanțele permit, cetățenii vor fi informați că sunt înregistrați, iar autoritățile locale au obligația de a comunica public dotarea polițiștilor locali cu astfel de echipamente. Conform spuselor președintelui, legea prevede că datele sunt păstrate timp de maximum șase luni și apoi distruse, cu excepția cazurilor în care constituie probe într-o procedură judiciară. De asemenea, Nicușor Dan a menționat că, pentru a implementa tehnic acest nou sistem, administrațiile publice locale vor putea accesa fonduri europene.

„Această lege contribuie la creșterea transparenței activității poliției locale și la consolidarea siguranței publice, oferind în același timp un nivel mai ridicat de protecție atât cetățenilor, cât și agenților”, a mai spus președintele Nicușor Dan.

Sursa: Profit.ro

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult