Aplicaţia Instagram permite folosirea de bookmark-uri pentru salvarea postărilor interesante

14.12.2016
Aplicaţia Instagram permite folosirea de bookmark-uri pentru salvarea postărilor interesante

Foarte utilă pentru revizitarea postărilor interesante, funcţia bookmark este disponibilă acum şi în aplicaţia Instagram.

Utilizatorii Instagram au la dispoziţie o nouă unealtă pentru fixarea pozelor şi alte postări interesate descoperite în cadrul reţelei de socializare.

Apărând ca o alternativă pentru secţiunea Liked Photos, funcţia Bookmark permite salvarea oricărui tip de postare, inclusiv conturi de utilizator, fără ca proprietarii acestora să fie informaţi în prealabil sau să li se ceară acordul. Spre deosebire de folosirea modului Follow cu acceptul persoanei vizate, funcţia Bookmark nu oferă acces decât la postările publice, vizibile oricum şi la folosirea funcţiei de căutare.

Astfel, funcţia Bookmark permite urmărirea anumitor postări sau utilizatori fără ca persoana respectivă să apară la secţiunea Followed, fapt ce dă unele motive de îngrijorare privind folosirea cu scopul de observa pe ascuns activităţile altor utilizatori.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult