Apple permite aplicațiilor de tip Netflix sau Spotify să pună link-uri de abonare în afara App Store

01.04.2022
Apple permite aplicațiilor de tip Netflix sau Spotify să pună link-uri de abonare în afara App Store

După mai mulți ani în care utilizatorii de iPhone nu puteau să se aboneze la servicii precum Netflix, sau Spotify și să cumpere cărți de pe aplicația Kindle, compania oferă dezvoltatorilor posibilitatea de a trimite utilizatorii către site-urile lor. Aceste aplicații sunt considerate „reader apps”, adică aplicații care servesc drept „poartă” către conținut, dar care nu au incluse metodele de înscriere a unui cont, de cumpărat conținut sau de abonare la servicii, întrucât dezvoltatorii nu doresc să plătească „taxa Apple” de 30% din încasări.

Experiența de utilizare a unor aplicații de tip reader va fi în curând mai bună pe iPhone datorită schimbărilor de politici pe care Apple le-a adoptat de curând pe App Store. Astfel, chiar dacă în continuare nu te vei putea abona la serviciile respective prin intermediul magazinului Apple, măcar acum dezvoltatorii pot include link-uri către site-urile oficiale, unde poți să faci asta. Desigur, fiind vorba despre Apple, există niște limitări și particularități pentru implementarea corectă a acestei capabilități.

Aplicațiile de tip „reader” pot acum să își trimită utilizatorii pe site pentru a evita „taxa Apple”

Apple spune că dezvoltatorii de aplicații pot pune link-uri către site-urile proprii pentru înscrierea de conturi sau abonamente, dar numai dacă aceste link-uri se deschid separat într-un browser, nu într-un Web View din cadrul aplicației. Apoi, aplicațiile nu trebuie să urmărească activitatea utilizatorilor prin respectivele site-uri, în timp ce aplicațiile nu vor putea să facă reclamă sau să menționeze prețurile de pe site în aplicație. Mai mult, dacă aplicația vinde deja conținut prin intermediul aplicației pe App Store, acea aplicație nu poate fi înscrisă în acest program.

Atunci când întâlnești un astfel de link în aplicație, Apple te va atenționa că urmează să fii redirecționat către un site extern, iar compania nu este responsabilă pentru tranzacțiile făcute în afara App Store.

apple link

Această inițiativă a fost anunțată încă de anul trecut, din luna septembrie, însă abia acum Apple acceptă înscrieri în acest program din partea aplicațiilor. Desigur, angajații responsabili cu verificarea aplicațiilor de pe App Store vor analiza fiecare cerere în parte și fiecare modificare. Istoric, comisia de aprobare a aplicațiilor a refuzat în trecut multe aplicații pe tot felul de criterii mai mult sau mai puțin reale, așa că simpla implementare a noilor opțiuni nu asigură aprobarea lor imediată.

Aplicațiile care vor beneficia cel mai mult de pe urma acestor schimbări sunt cele de streaming de filme și de muzică, cât și cele care au magazine interne care oferă acces la conținut. Jocurile și alte astfel de aplicații care vând conținut nu sunt acoperite de noile schimbări, așa cum și-a dorit Epic Games cu Fortnite.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult