Clientul Gmail pentru Android primeşte filtru anti-phishing

Autor: Aurelian Mihai 04.05.2017
Clientul Gmail pentru Android primeşte filtru anti-phishing

Urmând gravei breşe de securitate care a permis deturnarea conturilor Google pentru milioane de utilizatori, Gmail primeşte noi filtre de securitate menite să oprească atacurile de tip phishing.

De acum, clientul Gmail pentru dispozitive cu Android va afişa un mesaj de avertizare informând despre email-urile suspectate ca fiind falsuri rău intenţionate, gândite pentru a păcăli utilizatorii în a divulga informaţii sensibile, cum ar fi datele conturilor bancare, parole şi alte informaţii personale care să îi expună la viitoare atacuri informatice.

Chiar dacă noul filtru de securitate ar trebui să rezolve problema atacurilor de tip phishing, Google recomandă în continuare atenţie sporită la link-urile conţinute în mesajele email. Sunt de evitat în mod special mesajele care par să provină din surse cunoscute, cum ar fi sucursala unei bănci, magazine online, parteneri de afaceri şi chiar prieteni apropiaţi sau membrii ai familiei, dacă conţinutul mesajului ridică semne de întrebare.

Pentru a beneficia de noul filtru anti-phishing este necesară actualizarea aplicaţiei Gmail pentru Android la ultima versiune disponibilă. Operaţiunea este realizată automat, însă poate fi urgentată vizitând pagina aplicaţiei în magazinul Google Play.

Tags: