Prima versiune Android P, disponibilă pentru download în ediţie Developer Preview

08.03.2018
Prima versiune Android P, disponibilă pentru download în ediţie Developer Preview

Chiar dacă versiunea Oreo încă este o raritate în peisajul Android, Google intră deja în linie dreaptă cu pregătirea succesorului Android P.

Disponibilă pentru telefoanele din seria  Pixel, Pixel XL, Pixel 2 şi Pixel 2 XL, ediţia Android P Developer Preview 1 se află deocamdată la stadiu experimental, rămânând încă multe adiţii de făcut la partea de funcţionalitate şi optimizarea pentru mai multă performanţă, respectiv eliminarea inevitabilelor bug-uri software. Din păcate, asta înseamnă că probabil ar trebui evitată instalarea acestei versiuni pe telefonul mobil principal, funcţionalitatea incompletă şi problemele de stabilitate afectând prea mult experienţa în utilizare.

Printre noutăţile din Android P se numără suport nativ pentru ecranele cu „breton”, atât de populare după lansarea modelului iPhone X, notificări îmbunătăţite care pot include poze şi pre-vizualizări ale conversaţiilor, un nou API pentru gestionarea camerei foto, tehnologie WiFi RTT pentru stabilirea precisă a locaţiei în interiorul clădirilor, API pentru plăţi NFC, o versiune îmbunătăţită a librăriilor API pentru procesare neurală, suport nativ pentru redarea conţinutului video comprimat folosind standardul HDR VP9 Profile 2. Lista continuă cu îmbunătăţiri aduse funcţiei de auto-completare a textului.

Potrivit calendarului de lansare, Google va lansa Android P Developer Preview 2 în luna mai, cu funcţionalitate mai apropiată de forma finală, urmând ca prima versiune Beta să fie anunţată oficial în luna iunie. Dacă nu apar alte probleme, versiunea aproape finală (Release Candidate) Android P va fi disponibilă pentru testare în luna iulie.

Primele dispozitive echipate cu versiunea Android P vor fi lansate oficial la finalul acestei veri.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult