AMAIS – Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială a lansat SeeYou, prima aplicație mobilă din România ce conectează beneficiari (persoane cu dizabilități de vedere) cu ghizi care să-i însoțească la diverse activități.
În România, conform datelor ANPDPD, există peste 84.000 de persoane cu dizabilități de vedere. Pentru acestea, lipsa accesibilizării spațiului din orașe poate crea obstacole semnificative în deplasarea zilnică. Activități de rutină, precum mersul la cumpărături, la medic, la gară sau la o instituție publică, pot deveni dificile și solicitante. În timp, această lipsă de acces contribuie la un sentiment de izolare și influențează negativ participarea activă în viața comunității.
Sub deviza „DEMERS ÎMPREUNĂ”, aplicația SeeYou își propune să facă orașele mai accesibile, astfel încât orice persoană cu dizabilități de vedere să devină mai mobilă și vizibilă, iar cei din jur să devină mai empatici față de persoanele cu dizabilități.
Aplicația permite lansarea de invitații, care descriu nevoile pe care le au atât beneficiarii, cât și ghizii și detalii precum data, ora și locul de întâlnire. Pe lângă activitățile stringente pe care persoanele trebuie să le facă, utilizatorii pot lansa invitații de însoțire la activități pe care își doresc să le facă, cum ar fi să meargă la o plimbare în parc sau la un concert împreună cu cineva.
Aplicația SeeYou este un proiect dezvoltat de AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) cu sprijinul Fundației Orange România, în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România (ANR), filiala Cluj-Napoca. SeeYou poate fi descărcată pe www.seeyou.ro și de pe magazinele de aplicații, Google Play și App Store.
Până acum aplicația a fost folosită de 369 persoane nevăzătoare și ghizi.
Față de versiunea web, lansată în anul 2020, aplicația mobilă SeeYou vine cu o serie de noutăți. După testele din București, aplicația SeeYou se extinde din 23 mai în al doilea oraș din țară, Cluj-Napoca, cu ajutorul Asociației Nevăzătorilor din România (ANR), filiala Cluj-Napoca, care gestionează partea operațională la nivel local, oferind suport utilizatorilor, atât persoanelor cu dizabilități de vedere, cât și ghizilor. Mai mult, SeeYou App permite acum nu doar beneficiarilor, ci și ghizilor să lanseze invitații de însoțire.
Ghidul poate descoperi astfel o perspectivă diferită, iar beneficiarul poate avea deschidere la mai multe activități. De asemenea, la cererea comunității, aplicația a implementat o opțiune prin care beneficiarul poate solicita să meargă cu persoane de același gen, pentru a veni în întâmpinarea unor nevoi mai personale, cum ar fi consilierea la cumpărături de haine. De asemenea, aplicația este disponibilă și în limba engleză, făcând-o astfel accesibilă persoanelor străine care călătoresc în România.