Waze va putea în curând să evite evenimentele din oraşe

Autor: Cătălin Niţu 12.08.2016
Waze va putea în curând să evite evenimentele din oraşe

Waze face deja o treaba foarte bună în ghidarea utilizatorilor prin traficul aglomerat din oraşe, însă Google nu se opreşte doar la rute în timp real. Foarte curând, utilizatorii aplicaţiei pentru iOS şi Android vor fi avertizaţi din timp despre blocarea anumitor artere din oraş datorate organizării de evenimente, oferind rute alternative pentru a ocoli atât zonele afectate, cât şi traficul aglomerat.

Pentru a putea oferi astfel de informaţii în timp real, Waze a pornit o nouă iniţiativă, care este adresată companiilor şi organizaţiilor care se ocupă cu realizarea de evenimente în aer liber. Acestea se pot înscrie în noul program şi pot să adauge informaţii despre fiecare eveniment în parte. Astfel, aplicaţia poate şti data exactă la care va avea loc, orele între care vor fi blocate străzile şi chiar punctele de unde începe limitarea accesului, pentru a putea ghida şoferii pe rute diferite.

Momentan, Waze oferă această funcţionalitate in Statele Unite, însă urmează să se extindă la nivel global. Primii parteneri din America sunt Rock `n’ Roll Marathon şi echipele de fotbal american Atlanta Falcons şi Detroit Lions. Atunci când are loc un concert sau un meci pe stadion, utilizatorii Waze vor fi înştiinţaţi chiar cu câteva zile înainte cu ajutorul notificărilor, iar rutele vor fi calculate special pentru a evita aceste trasee.

Această funcţionalitate poate avea însă şi alte efecte neprevăzute. Utilizatorii pot să afle despre evenimente pe care le-ar fi ratat altfel, putând să participe la ele după ce văd notificările în aplicaţia de navigaţie. Waze continuă astfel să evolueze într-una dintre cele mai utile aplicaţii de acest gen de până acum, singurul său dezavantaj real rămânând consumul excesiv de baterie.