WhatsApp nu va mai funcționa pe o parte dintre dispozitivele cu Android mai vechi

21.04.2023
WhatsApp nu va mai funcționa pe o parte dintre dispozitivele cu Android mai vechi

O nouă versiune beta de WhatsApp dezvăluie o parte dintre planurile din viitorul apropiat pentru celebrul serviciu de chat. Se pare că o parte dintre utilizatori nu vor mai putea să folosească WhatsApp după update-ul 2.23.9.2, care este acum în teste, în timp ce anumite elemente ale interfeței vor primi modificări. Nu este clar când va fi acest update în variantă finală, însă este destul de clar că cei cu telefoane foarte vechi vor trebui să facă upgrade la un model mai nou pentru a păstra compatibilitatea cu această aplicație.

Un update viitor de WhatsApp va bloca accesul utilizatorilor cu telefoane care rulează Android 4.4

WABetaInfo a publicat informații despre varianta beta 2.23.9.2 de WhatsApp. Se pare că aceasta nu mai este compatibilă cu telefoanele care rulează Android 4.4 KitKat, iar acest lucru înseamnă că versiunea minimă a sistemului de operare, necesară pentru a folosi WhatsApp, devine Android 5.0 Lollipop. Și această versiune este foarte veche și, cel mai probabil, cei care fac upgrade de la dispozitive cu Android 4, vor trece la o versiune mai modernă.

Motivele pentru care aplicațiile moderne renunță la compatibilitate cu versiuni mai vechi ale sistemelor de operare sunt multiple. Pe de-o parte, sunt prea puțini utilizatori care încă folosesc vechile variante software, deci efortul de a menține suportul software devine neprofitabil. Apoi, versiunile vechi de Android pot avea vulnerabilități nereparate, care ar putea pune siguranța datelor utilizatorilor în pericol.

Printre schimbările de interfață să numără o mutare a butoanelor în interfața de emoji. Acum ai selectorul dintre emoji, GIF sau stickers în partea de sus. Se zvonește de câteva luni că WhatsApp va integra în viitorul apropiat și emoji-uri cu animații, iar această modificare ar fi realizată pentru a le acomoda în viitor.

Ce nu poate fi observat în această versiune beta este funcționalitatea care va permite trimiterea de newsletters prin intermediul WhatsApp. Aceasta ar putea fi numită WhatsApp Channels, și ar trebui să ofere o alternativă la Substack și alte servicii de newsletters, prin intermediul unei interfețe mai simple și familiare, direct în aplicația de WhatsApp.

sursa: WABetaInfo

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult