WhatsApp va putea reda apelurile video în modul Picture-in-Picture

Autor: Aurelian Mihai 20.07.2017
WhatsApp va putea reda apelurile video în modul Picture-in-Picture

Ultima versiune beta a clientului WhatsApp pentru dispozitive cu sistem Android pare să fie înzestrată cu suport pentru preluarea apelurilor video într-o fereastră care poate fi mutată cu uşurinţă oriunde pe suprafaţa ecranului.

Activată automat pe dispozitivele care rulează versiunea Android O Developer Preview, funcţionalitatea Picture-in-Picture permite mutarea apelului video aflat în desfăşurare într-o fereastră mai mică, lăsând disponibilă interfaţa aplicaţiei pentru a conversa şi cu alte persoane din lista de contacte.

Însă suportul multi-tasking ar putea merge mai departe de atât, apelul video preluat continuând şi în timp ce folosim alte aplicaţii instalate pe telefonul mobil, spre exemplu pentru a căuta o locaţie folosind Google Maps sau citi mejalele recepţionate în contul email.

Momentan, testarea funcţiei PiP este făcută cu un grup restrâns de utilizatori şi nu este clar când ar putea fi inclusă aceasta în versiunea oficială a aplicaţiei WhatsApp.

 

Tags: