Aito M9, SUV-ul dezvoltat alături de Huawei, este dotat cu 7 ecrane și 2 proiectoare video

03.01.2024
Aito M9, SUV-ul dezvoltat alături de Huawei, este dotat cu 7 ecrane și 2 proiectoare video

Un nou SUV electric a debutat pe piața din China, oferind tehnologii de ultimă generație. Noul model a fost dezvoltat cu ajutorul Huawei.

Compania chineză Aito, un joint venture între Huawei și Seres, a prezentat un nou SUV electric de top. Noul SUV este plin de funcții, inclusiv cea mai recentă tehnologie provenită de la Huawei, o mulțime de ecrane și două proiectoare care pot oferi o experiență cinematografică în interiorul și în afara vehiculului.

Aito M9, pe numele său complet, este un SUV de mari dimensiuni, cu un design modern, aerodinamic, dar fără să aibă neapărat elemente ce îl scot în evidență. Totuși, remarcăm farurile cu tehnlogie LED, asemănătoare cu cele regăsite pe sedanul Huawei Luxeed S7. Blourile optice de pe Aito M9 folosesc tehnologia Matrix LED și pot identifica alte mașini sau pietoni. În plus, un proiector integrat poate transforma orice suprafață plată într-un ecran cu diagonala de 100 de inch. Pe lângă acest proiector extern, interiorul lui Aito M9 este dotat cu un alt proiector, acompaniat de un panou retractabil de 32 de inch, ce va oferi o experiență cinematică pasagerilor de pe locurile spate.

Noul SUV folosește cele mai noi tehnologii dezvoltate de Huawei

Panoul de bord regăsit pe noul Aito M9 este similar cu Hyperscreen de la Mercedes-Benz, în ideea în care înglobează 3 ecrane: un instrumentar de bord de 12,3 inch, un ecran central de 15,6 inch și un alt ecran, de 16 inch, montat în fața pasagerului. Toate aceste ecrane sunt combinate cu un head-up display de 75 de inch în diagonală, plus 4 tablete pentru cei 4 pasageri de pe locurile din spate. Toate ecranele din noul SUV folosesc HarmonyOS 4 de la Huawei. Sistemul audio cu 25 de incinte este furnizat, de asemenea, tot de Huawei, având o putere totală de 2.080 W.

Potrivit Carscoops, Aito M9 este puțin mai mare decât un BMW X7, măsurând 5.2300 mm în lungime, 1.999 mm în lățime și 1.800 mm în înălțime. SUV-ul electric are un ampatament lung de 3.110 mm, pentru a maximiza spațiul interior pentru ocupanți. În ciuda staturii sale, Aito M9 are un coeficient aerodinamic de 0.264, o valoare bună pentru o astfel de mașină.

Aito a anunțat două configurații pentru SUV-ul M9, o versiune complet electrică, dar și o variantă cu range extender. Versiunea pur electrică este echipată cu două motoare electrice care produc o putere combinată de 530 CP și un pachet de baterii de 97,7 kWh provenit din CATL care permite 630 km de autonomie în regimul de testare CTLC. În cazul versiunii cu range extender, Aito M9 este echipat cu un motor/generator turbo de 1,5 litri, două motoare electrice cu o putere combinată de 496 CP și baterii de 42 kWh sau 52 kWh de la CATL. Această configurație poate oferi o autonomie combinată de până la 1.400 km cu o baterie complet încărcată și un rezervor plin de benzină.

Aito M9 poate fi comandat deja pe piața din China, acolo unde are un preț cuprins între 469.800 ¥ (59.964 de euro) și 569.800 ¥ (72.728 de euro). Primele livrări sunt așteptate pentru începutul anului 2024.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ionuț Vîlciu
Curios din fire, fascinat de tehnologie, jocuri, gadgeturi și pasionat de lumea auto, Ionuț și-a început cariera în jurnalism alături de echipa WASD.ro. De acolo a urmat o incursiune în presa automobilistică, alături de ProMotor. Când nu scrie despre mașini, redactează articole despre ... citește mai mult