Ford intenționează să vândă mașini electrice exclusiv online, fără showroom dedicat sau parteneri de vânzare

03.06.2022
Ford intenționează să vândă mașini electrice exclusiv online, fără showroom dedicat sau parteneri de vânzare

Copiind încă o lecție din „manualul” celor de la Tesla, Ford încearcă să-și redefinească strategia de business mizând exclusiv pe promovare și vânzarea online de mașini electrice.

Dacă reușește, planul ar putea aduce economii consistente pentru producătorul auto, care de-a lungul timpului a dedicat o proporție semnificativă din resursele sale financiare pentru administrarea unei vaste rețele de magazine de prezentare în formă fizică.

Vestea a fost dată chiar de CE-ul Ford, Jim Farley, într-un discurs ținut cu ocazia unei conferințe IBM. Potrivit noii viziuni de viitor, reprezentanțele Ford vor fi exista în număr mult redus și doar ca locații pentru ridicarea vehiculelor comandate online. Altfel spus, Ford nu va mai ține inventare de vehicule la nivel de reprezentanță, păstrând doar un stoc general din care autoturismele vor fi livrate pur și simplu către punctele de unde sunt ridicate de către clienții care le-au comandat deja pe platforma online. Astfel, singurele vehicule disponibile fizic for fi mașinile Ford pentru test-drive, mai departe cumpărătorii rămânând să-și comande modelul dorit.

Rețeta funcționează foarte bine în cazul Tesla, rivalul Ford preluând doar modelul de business al cărui succes a fost deja demonstrat în timp. Însă șeful Ford ar vrea să ducă lucrurile și mai departe, introducând un sistem în care cumpărătorii vor putea să negocieze/liciteze pentru autoturismul râvnit, alegându-se cu o ofertă rezonabilă, până la nesperat de bună:

„Trebuie să mergem la preț nenegociat”, a spus Farley. Desigur, și-a folosit discursul pentru a arunca câteva lovituri la concurenți. „Cred că unor clienți Mach-E și Lightning le-ar plăcea să aibă un Mustang în weekend. Poate vor o Super Duty. Pot să fac asta, a spus Farley, ei nu pot.

Compania a anunțat că intenționează anul acesta să devină cel mai mare producător de mașini EV din lume, sperând să învingă Tesla și alte companii cu mărci puternice de vehicule electrice, cum ar fi BMW, Nissan și Kia. Farley a spus că Ford își propune să aibă capacitatea de a produce 600.000 de vehicule electrice până în 2023, o cifră considerabil mai mică decât cele 936.000 de livrări pe care Tesla le-a făcut anul trecut.

CEO-ul a spus că consideră că prețurile pentru vehiculele electrice vor scădea la o medie de 25.000 de dolari, pe măsură ce costul bateriilor și al distribuției devin mai ieftine.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult