Kia și Hyundai actualizează software-ul autoturismelor pentru a opri furturile după modelul TikTok

15.02.2023
Kia și Hyundai actualizează software-ul autoturismelor pentru a opri furturile după modelul TikTok

Kia și Hyundai au fost date în judecată după ce ce o postare pe TikTok a arătat hoților cum să fure mașinile, exploatând o vulnerabilitate prezentă pe nu mai puțin de 8,3 milioane de vehicule, cu proprietari inclusiv din Europa

Cei doi producători auto au omis o dotare de securitate esențială, în lipsa căreia autoturismele pot fi pornite folosind nimic altceva decât un cablu USB și o șurubelniță.

Potrivit acuzațiilor depuse la un tribunal din Statele Unite, anumite modele de autoturisme Kia fabricate între anii 2011 – 2021 și modele Hyundai cu an de fabricație între 2015 – 2021, nu vin echipate cu sistem electronic de imobilizare a motorului. Concret, este vorba despre autoturismele prevăzute cu cheie de contact tradițională.

Aparent, din considerente de reducere a costurilor, producătorul auto a integrat funcția de imobilizare a motorului cu electronica sistemului ”mâini libere” bazat pe cartelă de acces, proiectanții neglijând faptul că aceasta era o dotare opțională a mașinii. Ulterior, în loc să-și asume cheltuiala suplimentară cu dezvoltarea unui modul separat pentru această funcție, producătorul auto ar fi ales în mod deliberat să omită imobilizatorul electronic din echiparea autoturismelor prevăzute cu cheie de contact.

Acest dispozitiv ieftin și foarte comun, este menit să împiedice șuntarea cheii de contact, pornind motorul fără a mai trece prin validarea codului de securitate transmis de cheia proprietarului.

Fără acest sistem de securitate prezent pe orice alt model de autoturism fabricat în ultimii cel puțin 20 de ani, furtul auto devine practic o joacă de copii, folosind instrucțiuni obținute pe TikTok.

Kia și Hyundai au precizat că dispozitivele de imobilizare au devenit standard pentru vehiculele fabricate după 1 noiembrie 2021. Între timp s-ar părea că producătorul auto a găsit și un remediu software pentru hack-ul numit “Kia Challenge”, demonstrat pe TikTok încă din luna mai 2022. Dar, deocamdată, remediul este disponibil doar pentru un milion de vehicule selectate, dintre cele patru milioane de mașini vulnerabile.

Proprietarii modelelor afectate, cum ar fi Elantra 2017-2020, Sonata 2015-2019 și Venue 2020-2021, sunt chemat la reprezentanțele Hyundai instalarea actualizării antifurt, ce include și un autocolant pentru a descuraja atacurile. Printre ajustările făcute, avem alarma auto care sună mai mult și necesitatea folosirii cheii fizice, mai degrabă decât doar o pornire prin apăsare, pentru a porni vehiculul. Lista completă cu vehicule care au nevoie de actualizări software poate fi consultată site-ul Hyundai.

Între timp, Kia și Hyundai au furnizat proprietarilor de vehicule aproximativ 26.000 de dispozitive de blocare a volanului, ca o alternativă pentru imobilizatorul electronic absent.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult