Limitarea vitezei prin pedala de accelerație, propusă de autoritățile UE

08.10.2020
Limitarea vitezei prin pedala de accelerație, propusă de autoritățile UE

În curând, nu vei mai putea accelera peste viteza legală doar călcând pedala de accelerație a autoturismului, dacă noua lege aplicabilă pe teritoriul Uniunii Europene va fi votată.

Propunerea înaintată de autoritățile europene se bazează pe faptul că pedala de accelerație este deja controlată electronic la toate modelele recente de autoturisme.

Funcția ECO, impusă tot la presiunile organizațiilor care militează pentru reducerea amprentei de poluare asociate autoturismelor, reprezintă doar primul pas dintr-o inițiativă mai largă, vizând un control cât mai strict asupra emisiilor poluante asociate traficului auto.

Fără accelerație, peste viteza legală

În forma actuală, pedala de accelerație electronică include un așa numit „buton” pentru dezactivarea instantă a modului ECO atunci când chiar ai nevoie să accelerezi, spre exemplu, atunci când depășești un alt vehicul. Tot ce trebuie să faci este să apeși pedala de accelerație până aproape de capătul cursei, moment în care vei simți ceva rezistență la apăsare. Apăsând puțin mai tare, vei sesiza o cursă suplimentară a pedalei, moment în care și accelerația motorului va căpăta un impuls suplimentar, la care probabil nu te așteptai. La partea de jos, modul ECO neutralizează apăsarea normală a pedalei de accelerație, inducând un răspuns cât mai liniar din partea motorului. Din nou, scopul este de a limita cât mai mult emisiile poluante, indiferent de numărul de cai putere menționați în fișa tehnică a mașinii.

Atingând de data aceasta aspectul siguranței în trafic, autoritățile EU vizează limitarea automată a pedalei de accelerație, conform limitei de viteză pe traseul de drum străbătut.

Reacționând la propunerea primită, producătorii auto sugerează simpla introducere a unei alerte sonore, similară celei folosite deja pentru semnalarea necuplării centurii de siguranță. Ideea este de a păstra pe cât posibil performanțele autoturismului, așa cum au fost promovate în pliantele publicitare, limitând totodată costurile de implementare a încă unui sistem de siguranță obligatoriu.

În practică însă, limitarea artificială a pedalei de accelerație ar putea constitui în sine un risc pentru siguranța în trafic. Spre exemplu, neutralizarea încercării de depășire a unui alt vehicul care de asemenea circulă la limita de viteză legală poate pune șoferul grăbit într-o situație de pericol iminent, în care se deplasează paralel cu vehiculul pe care încearcă să-l depășească, fără a putea finaliza manevra de depășire.

Fără îndoială, noua limitare va fi spusă urmei analize amănunțite înainte de anunțarea debutului oficial, însă cu siguranță, interesele sunt foarte mari în ambele tabere. Pe de o parte, limitarea pe de-a-ntregul a vitezei autoturismelor la limita legală ar preveni multe accidente de circulație, ba chiar deschide opțiuni adiționale pentru limitarea în timp real a vitezei, raportat la condițiile meteorologice sau eventuale lucrări de mentenanță a părții carosabile. Nu trebuie neglijat nici aspectul poluării, rezultată din accelerările puternice și conducerea la viteze înalte. De partea cealaltă se află constructorii auto și, probabil, majoritatea conducătorilor auto, care ar dori să beneficieze de întreaga performanță a autoturismului achiziționat.

Noile standarde pentru siguranță și eficiență a consumului de carburant ar urma să fie definitivate până în luna aprilie 2021, implementarea efectivă pentru vehicule nou fabricate fiind programată pentru anul 2022.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult