Maşini cu limitator „voluntar” de viteză – o posibilă soluţie în Anglia

13.05.2009
Maşini cu limitator „voluntar” de viteză – o posibilă soluţie în Anglia

Limitatoarele de viteză nu sunt o noutate. Sunt obligatorii pentru tiruri, germanii le instalează pe supercar-urile lor, iar la noi erau puse pe microbuzele firmelor pentru a limita numărul amenzilor pentru depăşirea vitezei legale. Englezii pe de altă parte se gândesc să le adopte în masă pe insula lor. Maşinile ar urma să fie dotate cu un calculator menit să le reducă viteza în funcţie de limitarea drumului pe care se află. Aceasta se va face cu ajutorul unui modul GPS şi a unei hărţi actualizate, comparându-se viteza vehicului cu cea maximă de pe acel segment de drum. Se pare că vor exista două moduri de funcţionare ale sistemului: unul sfătuitor şi altul voluntar.

Englezii vor să adopte în masă limitatorul de viteză

În primul mod, un emoticon va zâmbi sau se va încrunta în funcţie de respectarea sau nu a limitării de viteză. Cel de-al doilea va acţiona direct asupra acceleraţiei, dezactivând pedala aferentă până la revenirea vitezei vehiculului în parametri acceptabili. Nu va fi acţionată frâna, ci doar acceleraţia va deveni inutilă. Cum era de aşteptat, proiectul a devenit imediat foarte controversat. Opinia publică s-a împărţit în două, ambele tabere venind cu perspective pro şi contra. Testele se vor face cu un număr limitat de vehicule timp de 6 luni începând din această vară. Sistemul va fi instalat atât pe autovehicule mici, cât şi pe autobuze. În final se va evalua impactul asupra siguranţei pe drumurile publice, cât şi asupra blocajelor în trafic.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News