Maşinile Tesla, păcălite să accelereze singure cu 80 km/h peste viteza legală folosind un „truc” pe care oricine îl poate face

20.02.2020
Maşinile Tesla, păcălite să accelereze singure cu 80 km/h peste viteza legală folosind un „truc” pe care oricine îl poate face

Unul dintre atuurile pe care maşinile Tesla îl oferă potenţialilor cumpărători este funcţia Autopilot, un sistem pentru condus autonom care chiar funcţionează bine, în majoritatea timpului.

Folosită foarte mult pe autostrăzi şi drumuri expres, funcţia Autopilot ajută posesorii de vehicule Tesla să se relaxeze la volan, luând temporar rolul de supraveghetori ai maşinii care negociază singură porţiunile de drum bine întreţinute prin aplicarea corectă a marcajelor rutiere şi a semnelor de circulaţie.

Dacă în cazul marcajelor prea uzate, sau aplicate pe asfalt într-un mod dificil de interpretat pentru computerul aflat la bord, şoferul este alertat instantaneu şi obligat să preia controlul manual asupra vehiculului, nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul semnelor de circulaţie aflate pe marginea drumului, pe care maşinile Tesla le citesc şi respectă în mod obligatoriu.

Achiziţionat în versiunea „enhanced”, funcţia Autopilot permite vehiculelor Tesla să păstreze banda de circulaţie, cât şi să negocieze depăşirea altor vehicule semnalizând şi schimbând banda de circulaţie pe autostradă, atunci când condiţiile de trafic permit aceste manevre. O altă capabilitate este ajustarea automată a vitezei de deplasare, făcută prin citirea limitelor de viteză întâlnite pe traseu. Cu modul Pilot automat „îmbunătăţit”, vehiculele se pot deplasa dinamic prin trafic şi (eventual) pot naviga pe străzile bine delimitate, oferind posesorilor experienţă completă de conducere autonomă.

Însă tocmai aceste capabilităţi avansate pot lăsa maşinile Tesla vulnerabile la acte de sabotaj, computerul aflat neputând deosebi semnele de circulaţie legitime de marcaje aplicate rău intenţionat, sau pur şi simplu greşite.

Camra Mobileye EyeQ3, dezvoltată de Intel pentru citirea în timp real a semnelor de circulaţie, scanează permanent limitele de viteză prezente pe marginea drumului, transmiţând aceste date către pilotul automat care ajustează în consecinţă viteza. Însă după cum au demonstrat experimentele făcute de experţi ai companiei de securitate McAfee, interpretarea semnelor de circulaţie nu funcţionează la fel ca pentru oamenii de rând, sistemul putând fi manipulat să citească valori complet diferite modificând uşor forma cifrelor inscripţionate, folosind nimic altceva decât bandă izolatoare. Şi mai îngrijorător este că actul de sabotaj trece aproape neobservat pentru ceilalţi şoferi, aceştia recunoscând de cele mai multe ori corect inscripţiile care pun in dificultate computerul Tesla.

Echipa a folosit pentru testare un semn de circulaţie care impune o limită de viteză de 35 MPH. Aparent, simpla alungire a liniei mediane din cifra 3 transformă limita de viteză într-una de 85 de mile pe oră, doar pentru vehiculele Tesla folosite în modul Autopilot.

Problema este că sistemul gândit de Tesla nu confruntă marcajele citite cu nicio altă sursă ne informaţii, cum ar fi limitele de viteză specificate în hărţile de navigare GPS, maşinile accelerând în forţă la mai mult decât dublul vitezei legale stabilită pe segmentul de drum respectiv.

Problema se manifestă la toate modelele Tesla echipate cu funcţia Autopilot folosită în modul „enhanced”.

Deşi problemele au fost semnalate către Tesla şi furnizorul camerei Mobileye încă de anul trecut, niciuna dintre companii nu au luat atitudine pentru remedierea acestei probleme. Dezvoltatorii Mobileye sunt de părere că şi un şofer uman ar putea fi păcălit de semnul modificat, pasând problema administratorilor de drum care ar trebui să se asigure că nimeni nu sabotează marcajele rutiere. Între timp, Tesla a încetat să mai utilizeze camerele Mobileye pe cele mai noi maşini ale sale, dar nu vede nicio modalitate de a rezolva problema în vehiculele existente.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult