Vânzările globale de vehicule electrice au scăzut cu 2% în primul trimestru din 2026 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unei analize publicate de TrendForce. În total, pe piața mașinilor electrice, au fost livrate aproximativ 3,94 milioane de vehicule NEV (new energy vehicles), categorie care include automobile electrice cu baterii (BEV), hibride plug-in (PHEV) și modele cu pile de combustie pe hidrogen (FCEV).
Chiar și în contextul reculului, aceste vehicule au reprezentat 19% din vânzările globale de automobile în primul trimestru al anului.
În clasamentul constructorilor de automobile electrice cu baterii (BEV), Tesla a revenit pe primul loc la nivel global, depășind BYD. Evoluția vine într-un moment în care mai mulți producători chinezi au pierdut cotă de piață pe fondul încetinirii cererii interne din China.
:format(webp):quality(100)/https://www.go4it.ro/wp-content/uploads/2024/07/masinile-Tesla-vor-beneficia-de-aplicatii_shutterstock_go4it-3.jpg)
BYD, Geely și SAIC-GM-Wuling au ocupat următoarele poziții în clasament, însă toate cele trei companii au raportat scăderi anuale ale vânzărilor.
În schimb, Leapmotor a reușit să avanseze datorită extinderii rapide a gamei de modele și strategiei axate pe prețuri competitive. Kia și Toyota au urcat, la rândul lor, în clasament, beneficiind de o prezență mai diversificată pe piețele internaționale.
În segmentul vehiculelor hibride plug-in (PHEV), constructorii chinezi au rămas dominanți. BYD și-a păstrat poziția de lider, deși compania a înregistrat o scădere a vânzărilor față de anul trecut.
:format(webp):quality(100)/https://www.go4it.ro/wp-content/uploads/2021/02/byd-han-1.jpg)
TrendForce avertizează că piața chineză începe să dea semne de saturație, ceea ce determină marii producători locali să își accelereze extinderea internațională și să își diversifice oferta de sisteme de propulsie.
Mărci precum BYD, Jaecoo și MG au început deja să obțină rezultate importante pe piețele externe în segmentul hibridelor plug-in.
Analiștii estimează că vânzările globale de vehicule electrificate vor ajunge la 23,35 milioane de unități în 2026, ceea ce ar reprezenta o creștere anuală de 14%, peste ritmul de evoluție al mașinilor cu motoare termice.
Totuși, industria se confruntă cu noi presiuni legate de costuri. Scumpirea materiilor prime și a componentelor electronice începe să afecteze cererea, iar producătorii auto sunt nevoiți să transfere o parte din aceste costuri către consumatori.
Unul dintre cele mai afectate segmente este cel al memoriei utilizate în sistemele inteligente de asistență și în platformele software moderne. Creșterea prețurilor și dezechilibrul dintre cerere și ofertă au transformat aceste componente într-o sursă importantă de costuri pentru constructorii auto.
În China, unele mărci locale au majorat deja prețurile modelelor echipate cu sisteme avansate de conducere asistată. TrendForce avertizează că presiuni similare există și în alte regiuni, pe fondul tensiunilor geopolitice și al costurilor ridicate din lanțul de aprovizionare.
În aceste condiții, posibilitatea unor reduceri importante de preț devine tot mai limitată, iar eventualele scumpiri ar putea diminua efectele programelor de stimulare pentru vehicule electrificate introduse de guvernele din întreaga lume.
:format(webp):quality(100)/https://www.go4it.ro/wp-content/uploads/2026/05/Top-10-auto-electrice.jpg)