Poate o carcasă de smartphone să combată un obicei foarte periculos?

Autor: Adrian Popa 26.04.2018
Poate o carcasă de smartphone să combată un obicei foarte periculos?

Volkswagen, cu ajutorul unei agenţii de publicitate, a lansat o serie de carcase pentru smartphone-uri care includ metal recuperat din automobile care au fost implicate în accidente rutiere.

 

„Credem că o carcasă de telefon realizată din materiale provenite din vehicule avariate te va face să te gândeşti de două ori înainte să iei telefonul în mână în timp ce te afli la volan”, a declarat Johan Karlson, brand manager la Volkswagen Stockholm.

 

Potrivit companiei, riscul să faci un accident rutier este de 23 de ori mai mare atunci când scrii pe telefon în timp ce te afli la volan.

 

 

Pentru aceeastă campanie, producătorul auto a realizat 153 de carcase de smartphone. Acestea sunt disponibile doar pentru iPhone 8. Banii strânşi din vânzarea carcaselor vor fi donaţi organizaţiei Trafikskadefonden, care îi ajută pe cei care au rămas cu dizabilităţi în urma unor accidente rutiere grave. O carcasă costă echivalentul a 70 de dolari. Toate cele 153 de unităţi au fost realizate manual.

 

Astfel de campanii sunt mai mult decât binevenite şi în ţara noastră. România se află, potrivit statisticilor, pe locul doi în Uniunea Europeană, după Bulgaria, în ceea ce priveşte numărul de decese în accidente rutiere raportat la 1 milion de locuitori. Poliţia rutieră estima acum doi ani că 20% dintre şoferii români intrau pe internet de pe smartphone în timp ce conduceau.