SIAB 2007 – mii de tunete şi fulgere

09.10.2007
SIAB 2007 – mii de tunete şi fulgere

Accesoriile audio / video pentru maşini sunt cam neglijate de publicaţiile auto de profil, chiar şi în cazul automobilelor prezente la SIAB 2007. Sincer să fiu, echipamentele mai sus amintite, să le zicem hi-tech, fac parte deja din IT&C. Este o afirmaţie cam ciudată, însă lucrurile se clarifică dacă luăm în calcul introducerea ecranelor LCD în tetiere (şi nu numai), dotarea player-elor audio cu port-uri USB, Bluetooth şi cititor de memorii, şi să nu mai vorbim de fişierele MP3.

Aşadar, ne-am luat munca în serios şi am dat o raită printre fetele de la SIAB în căutarea celor mai dotate maşini, din punct de vedere audio / video.

La standul Falcon am întâlnit două exemplare modificate, unul adus direct din Statele Unite şi un Kia Cee’d modificat în totalitate în România. Mirat am rămas la vederea primului difuzor (woofer) pătrat; chiar şi membrana sa de cauciuc este aproape pătrată, fiind puţin rotunjită la colţuri. Din ce ni s-a spus, difuzorul celor de la Kicker, din punct de vedere matematic, este mai performant decât modelele rotunde. Nu contrazic, dar nici nu susţin acest lucru, cert este că se auzeau al naibii de bine, montate pe o Toyota modificată de americani. Modelul Kia Cee’d Kicker a venit garnisit cu difuzoare capabile de un maxim de 3.000 W. Falcon ne-a declarat că echipamentele au costat cam 10.000 Euro, iar manopera încă 5.000.

Una dintre cele mai interesante modificări ale interiorului unui automobil am întâlnit-o la standul Aquila Electronics (Wizards), unde un Audi A6 Avant era de nerecunoscut. Nu mai puţin de cinci LCD-uri tronau în locul unde odată fusese bordul, la care se adăugau încă două din consola centrală. În portbagaj am mai regăsit două ecrane, şase woofere, mai multe difuzoare de mici dimensiuni, dar şi un condensator fără de care toate cele nu ar fi funcţionat corect.

Cel mai mare difuzor l-am regăsit într-un mic VW Polo, al cărui portbagaj era dominat de un woofer şi patru condesatoare, fiecare de 1 Farad. Acesta nu era totul, în locul banchetei din spate mai erau montate două woofere, ceva amplificatoare şi alte condensatoare. Bordul şi consola centrală nu prevesteau deloc nebunia ce se ascunde în spate, un player multimedia cu ecran LCD fiind suficient.

La SIAB 2007 am văzut şi două Opel Astra, unul nou, iar altul de generaţie anterioară, aspect care însă nu mai contează dacă ne raportăm la miile de Watti care domină habitaclurile. Cert este că suma investită în echipamentele montate în automobile depăşeşte valoarea acestora. Vorbim aici de peste 10.000 Euro investiţi în fiecare.

Dar cuvintele sunt de prisos, aşa că vă invit să vizitaţi galeria multimedia unde veţi găsi cele mai interesante echipamente audio / video montate pe maşinile participante la SIAB 2007.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News