Sistemul Autopilot de pe Tesla confundă Luna plină cu un semafor de culoare galbenă. VIDEO

27.07.2021
Sistemul Autopilot de pe Tesla confundă Luna plină cu un semafor de culoare galbenă. VIDEO

Compania Tesla vorbește deja de mulți ani despre capabilitățile autonome ale mașinilor sale electrice. Sistemul de condus asistat Autopilot și sistemul autonom Full Self-Driving au fost unele dintre cele mai interesante subiecte de discuție în jurul mașinilor Tesla și, în ciuda îmbunătățirilor aduse acestor sisteme, acestea încă se confruntă cu probleme grave, care pot cauza accidente în trafic. De curând, un utilizator a observat că mașina lui Tesla încetinește pe autostradă pentru că sistemul Autopilot confundă Luna plină de pe cer cu un semafor de culoare galbenă.

Autopilot, sistemul de condus asistat, poate confunda Luna cu un semafor

Utilizatorul de Twitter Jordan Nelson, a publicat pe contul său o filmare de pe autostradă, în care mașina lui Tesla Model Y, setată pe Autopilot să mențină banda și viteza la 65 de mile pe oră, încetinea constant din când în când, afișând simbolul unui semafor de culoare galbenă pe display. Desigur, pe autostradă nu existau semafoare, însă pe cer, în fundal, putea fi observată Luna, într-o nuanță de galben aprins.

Din fericire, această situație nu a pus în pericol șoferul sau alți participanți la trafic, însă demonstrează faptul că sistemul de condus Autonom al Tesla nu este încă complet pregătit să fie folosit fără supraveghere. De altfel, nici Tesla nu recomandă neatenția la volan, chiar dacă mașina merge în mare parte singură. Atunci când folosești Autopilot sau Full Self-Driving, mâinile trebuie să fie permanent pe volan. Dacă este detectată lipsa acestora, mașina pornește avertismente vizuale și auditive și eventual oprește. Noile modele Tesla includ și camere în habitaclu, care pot urmări atenția șoferului la drum.

Clipul postat de Jordan Nelson era adresat chiar lui Elon Musk, CEO-ul Tesla, cunoscut pentru activitatea lui pe Twitter și pentru faptul că răspunde des la mesaje. În această situație, acesta nu a oferit însă un răspuns.

via Slashgear

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult