SnapSkan, un serviciu gratuit pentru scanarea nivelului de uzură al anvelopelor, este disponibil în România

13.12.2016

Nokian Tyres, împreună cu reţeaua de service-uri auto şi centre de anvelope Vianor, anunţă lansarea în România a SnapSkan, o tehnologie care măsoară în timpul călătoriei adâncimea benzii de rulare şi apoi comunică rezultatele analizei conducătorului auto. SnapSkan are la bază tehnologie de scanare 3D. Serviciul este gratuit.

Scanerul drive-over automatizat „citeşte” anvelopele, în timp ce o cameră identifică, temporar, vehiculul pe baza numărului de înmatriculare. Când scanarea este completă, şoferul poate opta pentru un raport personalizat al anvelopelor, livrat prin SMS sau e-mail, gratuit, indiferent de marca anvelopelor montate pe maşină. Nu este necesară instalarea suplimentară pe vehicul a niciunui alt echipament.

 

 

Servicul SnapSkan va fi prezent în diferite locaţii, precum parcările. Acesta va fi oferit în colaborare cu Vianor.

 

Soluţia tehnică a fost dezvoltată în colaborare cu partenerii finlandezi Futurice şi Affecto, iar întregul serviciu este facilitat de tehnologia unică de scanare 3D, patentată de compania britanică Sigmavision.

 

Studiile arată că aproximativ 25% dintre accidentele legate de anvelope au loc din cauza faptului că adâncimea benzii de rulare a anvelopei este sub nivelul minim. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult