Tesla plănuiește să livreze 375,000 unități Cybertruck anual, primele exemplare fiind gata chiar din luna august

12.06.2023
Tesla plănuiește să livreze 375,000 unități Cybertruck anual, primele exemplare fiind gata chiar din luna august

Deși a fost amânat dincolo de orice așteptări, Tesla Cybertruck nu doar că nu a fost anulat, dar chiar este pregătit pentru o lansare în stil mare, producătorul american urmând să producă 375.000 exemplare anual.

Elon Musk anunța în 2020 că în doar câteva luni vor începe primele livrări Tesla Cybertruck. Însă camioneta anunțată în anul 2019 s-a dovedit mult mai dificil de fabricat la scară largă, mașina cu caroserie din oțel inoxidabil și geamuri rezistente la impact nereușind nici până în anul 2023 să treacă de partea fabricii în versiune comercială. Între timp, nu mai puțin de 1,5 milioane de doritori au plasat rezervare pentru acest model, forțând Tesla anunțe cu un eveniment oficial că e lansare pentru finalul trimestrului Q3-2023.

Recent, CEO-ul Elon Musk a oferit și o estimare a volumului de producție Tesla Cybertruck la adunarea anuală a acționarilor Tesla. În comentariul său, el a menționat mai întâi 250.000 de unități pe an, susținând în mod optimist că ar putea fi între 250.000 și 500.000 de unități pe an.

Tesla a solicitat furnizorilor să plănuiască pentru un volum de producție de 375.000 de unități Cybertrucks pe an, ca țintă de livrări la un nivel mediu. Spre comparație, Tesla anticipa la începutul anului curent cu 100.000 unități Cybertruck mai puțin, iar asta, după un scenariu optimist în care liniile de producție ar urma să funcționeze cu eficiență de 85%.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult