Tuning vizual, dar şi util

06.12.2006
Tuning vizual, dar şi util

La jumătatea drumului dintre tuning vizual şi utilitate aş încadra noua inovaţie a germanilor de la Volkswagen. La prima vedere, montarea unui ecran flexibil pe bara din spate a autovehiculului te duce cu gândul la tuning extrem şi mai puţin la utilitate. Invenţia, care încă nu se ştie dacă va fi adoptată la scară largă şi când, ajută la transmiterea de informaţii celorlalţi participanţi la trafic. Mă gândesc că în cazul unei probleme cu maşina, un mesaj poate atrage un mecanic aflat în trafic care să te scoată din încurcătură. Sau în cazul unei maşini dotată de echipament anitradar, ca tot s-au legalizat şi la noi, conducătorul ei poate transmite un mesaj de atenţionare celorlalţi şoferi.

Bumper Display

Astfel de soluţii am mai văzut însă numai în ofertele companiilor de tuning care montează ecrane LCD color cu scopul de a afişa videoclipuri şi mai puţin create pentru a ajuta efectiv procesul de conducere.

Ideea mi se pare de bun augur şi utilă participanţilor la trafic, aş spune însă doar în ţările civilizate, nu că România nu ar fi, dar respectul şoferului autohton faţă de ceilalaţi participanţi la trafic este de multe ori aproape nul. Nici nu vreau să mă gândesc ce fel de mesaje pot apare pe astfel de ecrane în cazul unui conflict între doi şoferi. Astfel, inovaţia folosită la nervi, care este aproape inevitabil să nu îi dobândeşti în periplul dintr-un colţ al capitalei în celălalt, poate crea mai multe neplăceri decât să ajute.

Totuşi, ideea ridică şi ceva probleme mai serioase, decât cele menţionate mai sus. Se ştie că cele mai vulnerabile piese ale autovehiculului sunt bările de protecţie, iar integrarea unui ecran, fie şi el monocrom, va creşte considerabil preţul uneia în eventualitatea unei tamponări, fie ea mică. O altă problemă la care mă gândesc se rezumă la atenţia captată şoferului din spate de mesajele puse de cel din faţă.

Dar să gândim pozitiv. Cu siguranţă dacă Volskwagen va adopta această tehnologie la maşinile de serie, aceştia vor fi urmaţi şi de cocurenţii companiei germane. Este posibil să vedem o adevărată frenezie pe baza acestei inovaţii în anii care urmează.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News