Angajaţii companiilor IT vor fi scutiţi de impozitul pe salarii, de la 1 iulie

Autori: Adrian Popa, Ştefan Stan 26.06.2017
Angajaţii companiilor IT vor fi scutiţi de impozitul pe salarii, de la 1 iulie
Angajaţii companiilor IT beneficiază de scutirea pe impozitul pe veniturile din salarii şi cele asimilate salariilor, începând cu 1 iulie, conform unui ordin publicat joi, 22 iunie, în Monitorul Oficial, potrivit ZF.ro.
 
Pentru a beneficia de aceste facilitate fiscale, aceştia trebuie să deţină o diplomă după finalizarea studiilor universitare de lungă durată sau o diploma acordată după finalizarea ciclului I de studii universitare de licenţă, eliberată de o instituţie de învăţământ superior acreditată, să ocupe un post dintr-un compartiment specializat de informatică, iar activitatea fiecărui programator scutit de impozitul pe venit să fi generat venituri de cel puţin 10.000 de euro pe an.

De aceste prevederi beneficiază şi angajaţii societăţiilor de IT nou înfiinţate, companii care nu vor trebui să facă dovada că au realizat venituri de 10.000 de euro/programator.

Conform Ordinului privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator, angajatorul va trebui să întocmească separat statul de plată pentru angajaţii care beneficiază de scutirea de impozit pe venit.