Apple a devenit prima companie americană listată pe bursă cu valoare de 1000 miliarde de dolari

03.08.2018
Apple a devenit prima companie americană listată pe bursă cu valoare de 1000 miliarde de dolari

Apple Inc, compania care în urmă cu 10 ani raporta profit record de pe urma primului model iPhone, sărbătoreşte în aceste zile o performanţă greu de egalat, devenind prima companie cu valoare de 1 trilion de dolari listată la bursă.

Propulsată de succesul incontestabil oferit de lansarea primului telefon mobil care a reuşit să pună într-un mod convingător funcţionalitatea unui computer cu acces la internet în pachetul unul gadget  de buzunar uşor de utilizat, Apple s-a transformat dintr-un producător de PC-uri cu rezultate discutabile într-o companie cu influenţă globală.

Sesizând importanţa momentului, jucătorii de pe bursă au continuat să cumpere acţiunile Apple, antrenând o creştere de 2.9% a preţului într-o singură zi, până la valoarea de 207.39 dolari per acţiune. Asta a adus capitalizarea companiei la suma de 1002 miliard dolari, cu un vârf de 1006 miliarde în timpul sesiunii de ieri. De altfel, începând cu ziua de marţi, valoarea acţiunilor Apple a crescut cu aproximativ 9%, aducând profituri considerabile jucătorilor de pe bursă care au anticipat din timp mişcarea făcută.

Creşterea a valorii de piaţă a companiei a fost impulsionată şi de bilanţul pentru luna iunie al veniturilor realizate, în care Apple raporta rezultate peste aşteptări şi anunţa răscumpărarea unei cote de 20 miliarde dolari din acţiunile companiei.

În mod previzibil, CEO-ul Tim Cook a trimis celor aproximativ 120000 angajaţi Apple şi un mesaj de felicitare, mulţumind acestora pentru contribuţia adusă la succesul companiei.

Înfiinţată în anul 1976, ca un business modest având sediul în garajul co-fondatorului Steve Jobs, Apple nu a cunoscut cu adevărat faima decât după apariţia primului model iPhone. În prezent, veniturile Apple depăşesc valoarea produsul intern brut al Portugaliei, Noua Zeelandă şi alte ţări nu tocmai mici. Comparat altor companii americane, capitalizarea de piaţă a gigantului Apple este mai mare decât valoarea combinată a Exxon Mobil Corp (companie din domeniul petrolier), Procter & Gamble Co (multinaţională specializată în bunuri de larg consum) şi AT&T Inc (cea mai mare companie de telecomunicaţii din lume).

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult