Cât aur poți cumpăra cu un Bitcoin. Moneda virtuală a depășit prețul metalului prețios

04.05.2020
Cât aur poți cumpăra cu un Bitcoin. Moneda virtuală a depășit prețul metalului prețios

Urmând prăbușirii avute la începutul pandemiei COVID-19, cotația monedei Bitcoin s-a apropiat din nou de pragul de 10000 dolari, aducând profituri uriașe pentru investitorii care au pariat pe reziliența acesteia în fața noii crize economice globale.

Spre deosebire de alte active până de curând considerate mai predictibile și mai stabile pe termen lung, Bitcoin a trecut rapid peste șocul opririi bruște a economiei globale, revenirea cotațiilor încurajând adepții criptomonedelor să compare moneda Bitcoin cu o formă de aur digital.

În ultimele patru luni, cotația Bitcoin a crescut cu aproape o treime, după ce în primă fază piața criptomonedelor a reacționat violent la prăbușirea piețelor bursiere tradiționale, ștergând mai mult de 4000 USD din valoarea sa. Spre comparație, în aceeași perioadă de timp, aurul a crescut doar cu aproximativ 13%, în timp ce argintul a scăzut cu 14%, iar petrolul a scăzut cu mai mult de 70%.

Pe cât de spectaculoasă, creșterea cotației Bitcoin are însă drept fundament doar optimismul investitorilor și încrederea acestora în presupusele efecte benefice ale unui eveniment numit Bitcoin halving. Concret, în mai puțin de două săptămâni „minerii virtuali” care se își desfășoară activitatea generând monede Bitcoin folosind computere specializate, cu scopul de a le tranzacționa apoi pentru bani reali, își vor vedea „recolta” redusă la jumătate. Idea este că dacă numărul de noi bitcoins creați va scădea peste noapte cu 50%, atunci diluarea valorii prin vânzarea monezilor nou create va fi și ea diminuată, efectul find o creștere naturală a cotației. Totodată, cu mai puține monezi nou puse in circulație, efectul de inflație întâlnit în piețele monetare tradiționale ar trebui să fie mult redus.

Este doar a treia oară în istoria de 11 ani a monedei Bitcoin când producția minerilor virtuali se înjumătățește, așteptările fiind efectul să fie unul pozitiv pentru valoarea cotației.

Însă unele voci critice pun în discuție și costul generării monedei Bitcoin, plătit sub forma facturii de electricitate și prețul echipamentelor de minat, care trebuie înlocuite periodic cu noi generații mai eficient pentru ca afacerea să rămână profitabilă. Există pericolul ca o nouă prăbușire a cotației Bitcoin, sa pur și simplu neîmplinirea așteptărilor pentru creșterea susținută a prețului să tragă Bitcoin într-un fel de criză existențială, în care activitatea de minare pe care se bazează validarea tranzacțiilor în criptomonedă să fie descurajată raportul defavorabil cost-beneficiu.

Însă pentru moment, cumpărarea de monede Bitcoin pare deosebit de atractivă, mai ales dacă ne uităm peste 80% a valorii înregistrată doar în ultima lună și jumătate și o comparăm cu evoluția cotației aurului, sau a petrolului. Cu 1 Bitcoin, a cărui valoare este de aproximativ 8800 dolari la momentul redactării acestui material, poți cumpăra 159 grame de aur. Însă, având în vedere volatilitatea recentă a cotației și perspectivele îngrijorătoare ale economiei globale, poate că o întrebare mai pertinentă este cât ar putea valora „aurul digital” până la finalul acestui an, dacă alegi să-ți plasezi economiile în acesta.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult