Când estimează Huawei că preţul telefoanelor pliabile va scădea la nivelul modelelor cu design convenţional

Autor: Aurelian Mihai 31.03.2020
Când estimează Huawei că preţul telefoanelor pliabile va scădea la nivelul modelelor cu design convenţional

În ciuda neajunsurilor evidente pe partea de fiabilitate şi rezistenţă la uzură, telefoanele pliabile se bucură de succes, cumpărătorii nefiind descurajaţi de preţurile care pot depăşi cu mult pragul de 1000 dolari. În schimbul încrederii acordate, producătorii de telefoane pliabilă îţi „răsfaţă” clienţii cu dotări de nivel premium şi condiţii avantajoase de acordare a garanţiei.

Cu toate acestea, atât timp cât preţurile nu coboară mai mult spre gama accesibilă, telefoanele pliabile sunt condamnate să rămână produse de nişă pe care puţini şi le permit cu adevărat, începând cu seriile Samsung Galaxy Z Flip, Motorola Razr şi chiar Huawei Mate XS preţurile urcând vertiginos spre niveluri prohibitive.

Deocamdată, CEO-ul Huawei Consumer Group, Richard Yu, declară că business-ul telefoanelor pliabile este atât de costisitor încât şi la preţuri de peste 1000 dolari, afacerea nu este profitabilă. Însă acelaşi Richard Yu se arată încrezător că lucrurile se vor schimba în bine peste aproximativ doi ani, urmând ca peste 5 ani telefoanele pliabile să devină noul standard la gama premium, modele cele mai accesibile pornind cu preţuri chiar şi de 500 dolari.

Însă până atunci, entuziasmul cumpărătorilor este principalul „combustibil” pentru producătorii de telefoane pliabile, ţinând modele precum Huawei Mate XS cu storuri aproape complet epuizate, în ciuda preţului ce atinge 2400 dolari. Desigur, în acest calcul intră şi dificultatea procesului de fabricaţie, producătorii neputând livra telefoane pliabile în volum mare nici dacă ar vrea.

 

Tags: