Câte zile trebuie să muncească un român pentru a cumpăra un Galaxy S22, comparat altor cetățeni europeni și din lume

02.03.2022
Câte zile trebuie să muncească un român pentru a cumpăra un Galaxy S22, comparat altor cetățeni europeni și din lume

Potrivit unui studiu publicat de Money SuperMaket, efortul și prin extensie valoarea relativă a unui flagship Galaxy S22 variază de la o regiune la alta, vârful de gamă Samsung fiind cu mult mai prețios pentru consumatorii est-europeni, decât pentru cei dintr-o țară vestică, precum Elveția.

În timp ce prețul exprimat în euro sau dolari rămâne aproximativ neschimbat de la o regiune la alta, valoarea unui produs, raportată la durata de timp a muncii depuse pentru a face posibilă achiziția respectivă variază mult în funcție de salariile din fiecare, un vâr de gamă iPhone sau Samsung putând fi considerabil mai „ieftin”, în termeni relativi, decât în regiunea pentru care a fost intenționat inițial.

Unde se cumpără cel mai ușor și cel mai greu Galaxy S22

În mod predictibil, una dintre regiunile unde procurarea Galaxy S22 este îndeosebi de dificilă este Ucraina. Astfel, dacă nu ești soldat în armata rusă, procurarea unui telefon Samsung S22 de ultimă generație va necesita aproximativ 790 ore de muncă. Oarecum dificil de explicat, egiptenii se află într-o poziție și mai nefavorabilă, având nevoie de 1095 ore de muncă cinstită pentru cumpărarea unui telefon Galaxy S22, chiar dacă țara nu se află în stare de război.

Cel mai puțin vor munci cetățenii din Elveția pentru a-și permite un Galaxy S22. Conform studiului, aceștia pot să câștige destui bani pentru a cumpăra un telefon în doar 34 ore de muncă, adică 4 zile.

Pe de altă parte, în Filipine, un cetățean trebuie să lucreze 737 de ore pentru a-și putea permite un S22 în varianta de bază. Asta înseamnă peste trei luni de muncă, fără ca banii obținuți să fie cheltuiți pe altceva.

Galaxy S22

Calculul este realizat folosind salariul mediu din fiecare țară în parte, cât și prețul la raft din respectiva țară.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult