China limitează exporturile de materii prime esențiale pentru producerea de semiconductoare

05.07.2023
China limitează exporturile de materii prime esențiale pentru producerea de semiconductoare

În timp ce SUA blochează accesul companiilor din China la tehnologiile necesare pentru fabricarea de semiconductoare avansate, guvernul de la Beijing oprește exportul de materii prime esențiale producerii de semiconductoare, pentru restul lumii.

Vestea bună este principalele materii prime pentru care este solicitată aprobare expresă la export din partea guvernului, galiu și germaniu, pot fi procurate și din alte regiuni ale lumii în cantități suficiente. Totuși, măsura ar putea duce la creșteri de prețuri care să fie în cele din urmă transmisă pe lanțurile de aprovizionare către consumatorii finali.

Spre exemplu, galiu este un metal cu proprietăți asemănătoare mercurului, dar relativ non-toxic și folositor pentru îmbunătățirea eficienței semiconductoarelor, respectiv, esențial pentru fabricarea ecranelor pentru smartphone, TV și panouri fotovoltaice. Germaniul este esențial pentru producerea majorității electronicelor și cip-uri semiconductoare. China le livrează pe ambele în cantități mari și, în mod tradițional, la prețuri foarte competitive.

La fel ca și tehnologiile pentru semiconductoare blocate de SUA, metalele rare și alte materii prime greu de găsit pot fi folosite în scop militar, cum ar fi, producerea de armament sofisticat. Iar tocmai pretextul protejării securității și intereselor naționale este folosit de China pentru a interzice în mod selectiv exporturile către companiile occidentale.

Cel mai probabil, controalele pe exporturi anunțate de China vor avea cel mult un impact limitat asupra industriei globale de semiconductoare, însă ar putea grăbi exodul companiilor străine care încă se bazează pe forța de muncă (relativ) ieftină pentru fabricarea de produse care sunt apoi exportate către piețele vestice.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult