Comisia Europeană amendează cu 110 milioane de euro companiile ASUS, Philips, Pioneer şi Denon & Marantz

25.07.2018
Comisia Europeană amendează cu 110 milioane de euro companiile ASUS, Philips, Pioneer şi Denon & Marantz

După amenda de 4,4 miliarde de euro aplicată către Google, Comisia Europeană a mai acordat amenzi pentru alte patru companii din domeniul tehnologiei. Acestea sunt ASUS, Denon & Marantz, Philips şi Pioneer, care au fost găsite vinovate de manipularea preţurilor, interzicând comercianţilor să reducă preţurile la produsele lor. Amenzile ajung la o sumă totală de 111 milioane de euro.

Conform Comisiei Europene, cele patru companii au folosit instrumente avansate de monitorizare a vânzărilor pentru a verifica dacă distribuitorii şi comercianţii vindeau produsele lor la preţurile recomandate şi nu unele mai mici. În cazul în care erau detectate probleme, vânzătorii erau contactaţi şi ameninţaţi cu sancţiuni comerciale, ceva ilegal pe teritoriul Uniunii Europene.

Margrethe Vestager, comisar responsabil de concurenţă în cadrul Comisiei Europene, a declarat că „deciziile luate astăzi demonstrează că legile concurenţei din UE servesc protejarea consumatorilor în cazuri în care companiile stau în calea concurenţei şi posibilităţii unei alegeri mai bune.”

Ofensele au avut loc în perioada 2011-2015, iar cele patru companii au ales să colaboreze cu Uniunea Europeană în acest caz. Astfel, amenzile au fost reduse semnificativ, cu până la 40-50%. Compania ASUS a primit cea mai mare amendă, 63,5 milioane de euro, fiind urmată de Philips cu 29,8 milioane de euro. Pioneer a primit 10,1 milioane de euro amendă, în timp ce Denon & Marantz a primit o amendă de „doar” 7,7 milioane de euro. 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult