Cum va funcţiona „Sistem Alert”, serviciul de avertizare a cetăţenilor în cazuri de urgenţă

19.09.2017
Cum va funcţiona „Sistem Alert”, serviciul de avertizare a cetăţenilor în cazuri de urgenţă

„Sistem Alert”, sistemul de avertizare prin SMS în cazuri de urgenţă va folosi tehnologia „cell broadcast messages”, a transmis, luni, ANCOM, în urma primei întâlniri a grupului de lucru la care au participat reprezentanţi ai DSU, IGSU, STS şi ai operatorilor de telefonie mobilă.

 

Sistemul ce urmează a fi implementat va folosi tehnologia „cell broadcast messages”, care va permite transmiterea simultană a unui mesaj de alertă către toţi utilizatorii de telefoane mobile aflaţi într-o anumită zonă a unei reţele de telefonie mobilă, după modelul sistemelor de alertă funcţionale în alte state europene, a explicat Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

 

Mai multe detalii vor fi disponibile pe măsură ce grupul de lucru va stabili cerinţele tehnice, calendarul implementării şi responsabilităţile fiecărui participant la acest proiect.

 

Luni a avut loc la sediul ANCOM prima întâlnire a grupului de lucru pentru dezvoltarea şi implementarea „Sistem Alert”, un sistem prin care vor fi transmise mesaje de alertă pe telefonul mobil, în situaţii de risc major pentru populaţie. La întâlnirea grupului de lucru au participat reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), precum şi ai operatorilor de telefonie mobilă.

Această primă discuţie a avut scopul de a stabili condiţiile optime pentru implementarea cât mai rapidă a sistemului, a precizat instituţia.

 

ANCOM este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult