Gigantul Google, divizat de un singur contract cu statul american. Mai mulţi angajaţi au demisionat

31.05.2018
Gigantul Google, divizat de un singur contract cu statul american. Mai mulţi angajaţi au demisionat
Un cercetător de la Google a avertizat într-un e-mail că obţinerea unui contract în domeniul inteligenţei artificiale aplicate în domeniul apărării ar putea determina o mare controversă, care ar duce la subminarea companiei tehnologice, transmite Gandul.info.
 
E-mail-ul a fost dezvăluit într-un articol New York Times (NYT), care dezvăluie tensiunile de la Google, atât interne, cât şi externe, după ce gigantul a câştigat o parte din contractul cu Departamentul american al Apărării, intitulat „Project Maven”.
 
Programul Pentagonului va folosi inteligenţa artificială pentru a interpreta imaginile video. Departamentul Apărării a declarat că tehnologia este vitală pentru menţinerea avantajelor în faţa inamicilor, dar criticii spun că implicarea Google ar putea îmbunătăţi precizia atacurilor cu drone militare.
 
Fei-Fei Li, cercetător-şef în divizia de Inteligenţă Artificială a Google, a lansat avertismentul într-un schimb de e-mail-uri în septembrie 2017, referindu-se la rolul Google în Proiectul Maven.
 
În mesajul destinat şefului echipei de vânzări din divizia Apărare şi Inteligenţă a Google, Scott Frohman, aceasta a declarat: „Evitaţi cu orice preţ orice menţiune sau implicare a inteligenţei artificiale. Inteligenţa artificială militarizată reprezintă unul din cele mai sensibile subiecte în privinţa AI-ului – dacă nu chiar cel mai sensibil subiect. Aceasta este carne roşie pentru presă, care va găsi metode să critice Google”.

Într-o declaraţie pentru NYT, Li a mai spus despre e-mail: „Cred în inteligenţa artificială concentrată asupra binefacerii oamenilor. Este împotriva principiilor mele să lucrez la orice proiect despre care cred că „înarmează” inteligenţa artificială”.

 
Angajaţii au creat abţibilduri anti-Maven şi au demisionat, în semn de protest. Declaraţiile lui Li au fost oarecum profetice. Circa 4.000 de angajaţi ai Google au semnat o scrisoare către CEO-ul Sundar Pichai (FOTO), pentru a determina compania să renunţe la contractul controversat cu Departamentul Apărării, în timp ce alţi angajaţi au demisionat în semn de protest, în număr de câteva zeci, potrivit Gizmodo. Peste 200 de academicieni şi cercetători au cerut Google să iasă din proiect.
 
Citeşte articolul complet în Gândul >>>
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult