Google ar putea lua exemplul Apple, aplicând mult mai strict taxa de 30% pe tranzacțiile efectuate din aplicații

28.09.2020
Google ar putea lua exemplul Apple, aplicând mult mai strict taxa de 30% pe tranzacțiile efectuate din aplicații

Deși, mult mai puțin mediatizată, taxa aplicată de Google pe tranzacțiile realizate prin intermediul aplicațiilor de Android este tot de 30% din suma plătită de consumator, la fel ca în cazul Apple.

Motivul pentru care dezvoltatorii de aplicații Android nu s-au revoltat împotriva Google, urmând exemplul Apple, ține de „flexibilitatea” modului de implementare. Pe scurt, Google nu impune cu strictețe folosirea sistemului de plăți intermediat prin magazinul Play Store, lăsând nemulțumiții să folosească oricare metodă de plată alternativă, chiar dacă încalcă regulile trasate oficial.

taxa Google

Totuși, odată ce scandalul în care este vizat rivalul Apple va fi consumat, nu rămâne nicio garanție că Google va continua cu strategia „păsuirii”. Din contră, indiciile arată spre o înăsprire a controlului exercitat la adresa dezvoltatorilor de aplicații, Google devenind beneficiar direct al eforturilor Apple pentru trasarea unui cadru legal mai clar definit.

Exceptând țările unde „taxa de 30%” este combătută în mod activ de autoritățile locale, dezvoltatorii de aplicații Android nu vor avea de ales decât să se conformeze regulilor deja impuse, sub presiunea excluderii din magazinul Google Play. În mod cert, abordarea va atrage noi critici similare celor primite deja de Apple, însă fără șanse reale de a fi combătute în mod eficient, atât timp cât dezvoltatorii de aplicații nu au alternative reale la platformele oficiale controlate de cei doi giganți.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult