IDC publică prima estimare pentru evoluţia reţelelor 5G: 1 miliard de dispozitive conectate până în 2023

18.12.2019
IDC publică prima estimare pentru evoluţia reţelelor 5G: 1 miliard de dispozitive conectate până în 2023

Deşi reţelele de comunicaţii 5G nu par să aibă parte de debutul triumfal promis de operatorii telecom şi producători de echipamente 5G, estimările pentru următorii 3 ani publicate de una dintre cele mai apreciate companii de analiză din lume sunt mult mai optimiste.

Deja lansate în multe ţări europene, Statele Unite şi Asia, reţelele de comunicaţii 5G ar trebui să atingă cifra de 10 milioane abonaţi înainte de finalul anului 2019, extinderea urmând să crească dramatic în anii ce vor urma.

Potrivit estimărilor formulate de specialiştii IDC, reţelele 5G vor avea o rată de extindere anuală de 217,2% până în 2023, moment la care aproximativ 8,9% dintre toate conexiunile realizate de pe dispozitive mobile vor fi către reţele 5G.

Promotorii acestei creşteri vor fi cererea pentru conexiuni de date venită din partea consumatorilor, dezvoltarea ecosistemului IoT (gadgeturi smart, conectate la internet wireless) şi nevoia generală pentru reţele de acces la internet de mare viteză.

Cu toate acestea, analiştii avertizează că operatorii de telefonie mobilă trebuie să facă mai mult decât să construiască infrastructura. Şi furnizorii de servicii trebuie să dezvolte aplicaţii care să valorifice avantajele tehnologiei 5G, colaborând pentru asta cu producătorii de echipamente.

Chiar dacă infrastructura de comunicaţii 5G ar putea fi gata la timp, multe dintre scenariile futuriste de utilizare ale tehnologiei 5G rămân la stadiul de concept, putând dura între trei şi cinci ani pentru extinderea la scară comercială. Între timp, abonaţii serviciilor de acces la internet 5G vor fi ţinuţi ocupaţi cu activităţi mai uzuale, precum streaming video, jocuri mobile şi aplicaţii AR / VR.

Ajunsă la saturaţie din pricina preţurilor mari la gama high-end şi lipsa generală de inovaţie, piaţa smartphone ar putea fi reanimată, graţie cererii pentru dispozitive 5G. O analiză separată făcută de IDC sugerează că reţelele 5G vor permite pieţei smartphone-urilor să revină pe creştere. Analiştii consideră că livrările vor creşte cu 1,5%, până la 1,4 miliarde dispozitive în anul 2019, dintre care smartphone-urile 5G reprezintă 190 milioane de unităţi. Asta ar reprezenta 14% din totalul livrărilor, semnificativ mai mult decât cota de 1,3% înregistrată în anul de debut al tehnologiei 4G – 2010.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult