Iulian Stanciu, şeful eMAG, explică fluctuaţiile de preţuri din magazinele online de dinainte şi după Black Friday: Toate produsele au un preţ de bază, la care stau cam trei luni pe an

25.11.2016
Iulian Stanciu, şeful eMAG, explică fluctuaţiile de preţuri din magazinele online de dinainte şi după Black Friday: Toate produsele au un preţ de bază, la care stau cam trei luni pe an

Preţurile în comerţul online fluctuează intens şi reducerile reprezintă devieri temporare de la preţul de bază, iar clienţii sunt atenţi la aceste evoluţii, răspândesc rapid reacţiile negative şi nu pot fi păcăliţi, a declarat Iulian Stanciu, şeful eMAG, într-un interviu pentru Gândul.

„Acum 20 de ani se tipărea o etichetă, se punea pe produs la raft şi stătea acolo timp de cinci luni. Acum, preţurile sunt mult mai dinamice şi se mişcă sus-jos în funcţie de foarte mulţi factori”, a spus Iulian Stanciu, întrebat dacă retailerii obişnuiesc să umfle preţurile înaintea campaniilor de reduceri, cum a fost Black Friday.

„Având în vedere transparenţa mare a preţurilor, concurenţa este mare. Vine unul şi pune un preţ cu 10%, dacă nu te duci şi tu la preţul respectiv, nu mai vinzi. Şi de aici, există o dinamică foarte mare a preţurilor. Acum, produsele acestea au un preţ de bază, care este preţul care câteodată e recomandat de producător, altădată este, pur şi simplu, preţul la care îţi calculezi că ar trebui vândut produsul respectiv, cum spun americanii, >, atât valorează produsul respectiv. Dacă valorează 100 de lei, acela este preţul lui de bază şi, din când în când, produsele se întorc la preţul lor de bază. Într-un an, cred că stau trei luni la preţul de bază, după care, mai e o promoţie de două săptămâni, după care se mai întoarce la preţul de bază…”, a explicat antreprenorul.

Iulian Stanciu a mai arătat: „Oamenii spun >. De fapt, acela este preţul de bază. Şi noi ne-am dori să avem preţul mic tot timpul, doar că şi furnizorii noştri lucrează cu nişte bugete şi vin şi spun mai cumpără-mi 10.000 de bucăţi şi-ţi mai dau 10.000 de lei. Noi luăm cei 10.000 de lei şi facem o promoţie pe anumite produse, pentru a stimula vânzarea sau pentru a ne alinia la concurenţă internă, externă şi aşa mai departe. De aici, o fluctuaţie foarte mare a preţului şi oamenii spun >. E posibil să fi fost aşa. Şi până la urmă oamenii cumpără şi nu mai sunt uşor păcăliţi de mesaje de genul >. Având în vedere transparenţa asta mare, oamenii cumpără pentru că văd că e un preţ foarte bun. Eu nu cred că e cineva care cumpără pentru că, pur şi simplu, spune >. Nu, se uită”.

Reprezentantul eMAG a mai declarat că şi comercianţii sunt atenţi la comportamentul de cumpărare al clienţilor. „Chiar am măsurat. La un televizor, procesul de cumpărare durează undeva la 11 zile. Oamenii se duc, se uită în offline (n.r. – în magazinele clasice), se uită, intră la noi, caută pe Google site-ul producătorului, se duc în magazin, se mai uită, se mai intorc, mai discută cu familia, mai întreabă prietenii pe Facebook. E un proces de lungă durată. Nu cred că îi poţi păcăli. Nici nu e în ADN-ul nostru, să spunem, şi am risca făcând nişte jocuri din astea ieftine, mai ales că suntem în câmp deschis. Adică, în online feedback-ul negativ se răspândeşte foarte repede”, a spus Iulian Stanciu, pentru Gândul.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult