Mac mini va fi produs în SUA pentru prima dată – Tim Cook

Mac mini va fi produs în SUA pentru prima dată - Tim Cook
Foto: Apple

Mac mini va fi produs de Apple în cursul anului 2026, a anunțat Tim Cook, directorul executiv al Apple, printr-o postare pe platforma X.

El a precizat că acest model va fi produs pentru prima dată în Statele Unite.

Decizia face parte din angajamentul mai amplu al companiei, evaluat la 600 de miliarde de dolari, care vizează extinderea investițiilor și consolidarea capacităților de producție pe piața americană.

Investiții accelerate în infrastructură și AI

Potrivit mesajului transmis de Tim Cook, Apple își va accelera planurile de dezvoltare prin creșterea producției de servere dedicate inteligenței artificiale.

„Apple accelerează producția din Huston, SUA. Mac mini va fi produs în Huston, pe lângă cu servere AI avansate. Centrul de producție avansată Apple va oferi instruire practică. Extinderea Apple în Houston va crea mii de locuri de muncă”, se arată în textul din filmul postat de Tim Cook.

Astfel, Apple va inaugura un nou Advanced Manufacturing Center, conceput ca un hub pentru instruire practică în domeniul producției avansate.

Noul centru ar urma să ofere programe de formare specializate, menite să pregătească forța de muncă pentru procese industriale moderne și tehnologii emergente.

Un pas strategic pentru lanțul de aprovizionare

Producerea modelului Mac mini în SUA marchează o schimbare importantă în strategia industrială a Apple, companie care, tradițional, și-a concentrat o mare parte din asamblare în afara granițelor americane.

Anunțul sugerează o orientare mai fermă către diversificarea și consolidarea lanțului de aprovizionare, într-un context global în care reziliența și controlul asupra producției devin priorități pentru marile companii din tehnologie.

Rămâne de văzut ce alte produse vor urma acest exemplu, însă decizia privind Mac mini indică o etapă nouă în politica investițională a Apple și în relația sa cu piața internă americană.

SUA încearcă să nu mai depindă de Taiwan

SUA este dependentă de Taiwan pentru semiconductori, fapt considerat de actuala administrație de la Washington ca fiind una dintre cele mai mari vulnerabilități economice și strategice. Compania taiwaneză TSMC produce circa 90% dintre cele mai avansate cipuri, inclusiv procesoarele Apple pentru iPhone, iPad și Mac.

De multe ori, clasa politică americană a susținut necesitatea consolidării producției interne.

Iar această problemă au stat dus la adoptarea CHIPS and Science Act în 2022, act care prevede alocarea a 50 de miliarde de dolari pentru stimularea producției de cipuri pe teritoriul american.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Răzvan Crăciun
Răzvan Crăciun
Cu o experiență de aproape 30 de ani în presă, în luna mai 2025 am ajuns din nou în domeniul care m-a pasionat de la început - IT. Cea mai lungă perioadă (mai mult de 15 ani) am petrecut-o la agenția de presă Mediafax, unde am trecut prin piața de capital și IT. Am publicat și în Ziarul ... citește mai mult