Marea Britanie va cheltui 250 miloane de lire pentru înlocuirea tehnologiilor Huawei din infrastructura telecom

27.11.2020
Marea Britanie va cheltui 250 miloane de lire pentru înlocuirea tehnologiilor Huawei din infrastructura telecom

După ce a interzis echipamentele Huawei în rețelele telecom de pe teritoriul țării sale, Marea Britanie anunță că oferă subvenții în valoare de 250 de milioane de lire sterline pentru a diversifica oferta de echipamente 5G. Acest lucru se întâmplă în principal din cauza faptului că după eliminarea Huawei, doar Nokia și Ericsson rămân opțiuni pentru operatorii telecom, fiind creat în acest fel un „duopol”.

Tehnologia Huawei 5G, interzisă în Marea Britanie

Autoritățile engleze au decis în această vară să renunțe complet la echipamentele Huawei din motive de securitate. Astfel, nu doar că operatorii telecom nu vor avea voie să cumpere echipamente 5G de la Huawei pentru dezvoltarea noilor rețele, dar vor fi nevoiți și să scoată echipamentele deja instalate pentru rețelele 4G. Termenul limită pentru renunțarea la orice fel de echipament Huawei este 2027.

Conform South China Morning Post, Marea Britanie va cheltui anul viitor în jur de 50 de milioane de lire sterline pentru a crea o rețea 5G „securizată și robustă”. În prezent, din cauza folosirii a numai doi furnizori de componente, rețelele noi 5G ar putea fi mai vulnerabile decât dacă ar exista multiple soluții de securitate, în timp ce prețurile echipamentelor ar putea crește din lipsă de concurență în piață.

Se pare că alți producători mari precum Samsung, care dețin la rândul lor soluții pentru rețele 5G, încă nu au capacitatea de a produce echipamentele necesare pentru dezvoltarea rețelelor. Pe termen lung, operatorii speră ca sisteme precum OpenRAN să poată fi utilizate pentru a conecta echipamentele mai multor producători în aceeași rețea, lucru care va duce la apariția mai multor producători.

sursa: SCMP

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult