Nokia oprește una dintre fabricile de telefoane mobile, după ce angajații au fost testați pozitiv pentru COVID-19

27.05.2020
Nokia oprește una dintre fabricile de telefoane mobile, după ce angajații au fost testați pozitiv pentru COVID-19

Nokia a fost unul dintre primii producători de telefoane mobile care, într-un risc calculat, au reluat activitatea după relaxarea măsurilor de carantină pentru Coronavirus.

Localizată în regiunea Tamil Nadu din India, fabrica deținută de finlandezi a trebuit să oprească activitatea după ce câțiva angajați au fost testați pozitiv pentru COVID-19. Aceasta este al doilea blocaj suferit de Nokia după săptămâna trecută s-a impus oprirea unei alte fabrici din India, după ce 42 angajați au fost descoperiți infectați.

Ca o primă soluție, Nokia va impune noi măsuri de distanțare socială și va restricționa accesul la facilitățile în mod normal folosite la comun, precum cantina angajaților. Chiar și așa, orice noi cazuri de infectare impun măsuri de carantină care blochează activitatea timp de mai multe zile, până când angajații bolnavi de coronavirus sunt identificați se separați de restul colectivității.

Afectată mai târziu de pandemia COVID-19, India resimte din plin efectele economice ale restricțiilor de carantină, care blochează în continuare repornirea activităților industriale.

Într-un comunicat emis de Nokia, compania a menținut că fabrica a reluat operațiunile într-o manieră restrânsă în ultimele săptămâni, când guvernul federal a ridicat restricțiile de blocare impuse la nivel național începând cu 25 martie.

Relaxarea carantinei ar fi trebuit să relanseze economia permițând companiilor să reia operațiunile, deși, cu măsuri stricte de precauție în vigoare pentru a asigura siguranța angajaților.

Nokia nu este primul de telefoane mobile producător care reia operațiunile, doar pentru a le stopa din cauza noilor cazuri de infectare Covid-19. Recent, producătorul chinez Oppo a trebuit să ia măsuri similare de suspendare a activității după ce șase lucrători au fost testat pozitiv pentru Covid-19.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult