O agenţie imobiliară din România vinde proprietăţi şi în bitcoin. Cea mai ieftină costă 4 BTC

18.12.2017
O agenţie imobiliară din România vinde proprietăţi şi în bitcoin. Cea mai ieftină costă 4 BTC

O agenţie imobiliară specializată în tranzacţionarea de proprietăţi în ansambluri rezidenţiale noi anunţă posibilitatea de a încheia tranzacţii şi în bitcoin, pe fondul creşterii popularităţii monedei virtuale.

„Întrucât am observat o creştere a numărului de români activi în piaţa bitcoin, dintre care majoritatea interesaţi de investiţii imobilare, am decis să le oferim posibilitatea acestora de a-şi compara portofoliul de Bitcoin în raport cu piaţa imobiliară, ba chiar să achiziţioneze proprietăţi direct în moneda virtuală, oferindu-ne, totodată, un avantaj competitiv pe piaţă. Decizia de a implementa plăţile prin criptomenedă a survenit ca urmare a solicitărilor investitorilor străini pe piaţa imobiliară din România, dar avem în vedere utilizarea acesteia şi de către clienţii români”, a declarat Paul Pop, partener Cityland.

Preţurile apartamentelor vor fi exprimate direct în bitcoin, pe site-ul agenţiei şi vor fi actualizate în timp real. Preţurile în bitcoin ale proprietăţilor din portofoliul Cityland încep, la momentul transmiterii acestei ştiri, de la 4 bitcoin, echivalentul a aproximativ 55.0000 euro.

Cityland va acorda această facilitate clienţilor printr-un parteneriat cu platforma de schimb Cryptocoin.pro. Astfel, clienţii care vor achiziţiona proprietăţi în Bitcoin vor beneficia de discounturi din comisionul de schimb.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult