O companie din China a fost prinsă colectând date despre milioane de oameni din întreaga lume

14.09.2020
O companie din China a fost prinsă colectând date despre milioane de oameni din întreaga lume
Foto: Profimedia Images

În urma unei scurgeri de date, experți în securitate informatică au descoperit că o companie din China a colectat informații despre milioane de oameni din întreaga lume. Printre persoanele vizate se numără indivizi obișnuiți, dar și cercetători sau membri ai familiilor regale.

Baza de date este realizată de compania Zhenhua Data, potrivit The Guardian. Aceasta are, potrivit unor surse, legături cu armata chineză și cu serviciile secrete din China.

Informații despre aproximativ 2,4 milioane de oameni au fost incluse în baza de date. Informațiile provin în mare parte din surse publice, precum conturi de Twitter, Facebook sau LinkedIn, dar și din Crunchbase, o bază de date despre companii.

Compania de securitate informatică Internet 2.0 a transmis că a reușit să extragă din această bază de date informații despre aproximativ 250.000 de oameni, printre care 52.000 de americani, 35.000 de australieni și aproape 10.000 de britanici. Printre aceștie se numără politicieni (inclusiv premierul britanic Boris Johnson), dar și membri ai rețelelor de crimă organizată.

Citește și: Acuzată de spionarea națiunilor rivale, China propune un „standard global pentru securitatea datelor”

Contactați de The Guardian, reprezentanții companiei chineze au transmis că știrile despre baza de date sunt „pur și simplu false” și că vor răspunde „mai târziu” la acuzații.

Cel care a primit pontul despre baza de date a fost cercetătorul american Christopher Balding. Acesta a pus-o la dispoziția Internet 2.0 pentru a fi analizată. Balding a declarat că cei care i-au oferit informațiile și-au pus libertatea în pericol, dar că mulți oameni din China sunt îngrijorați de regimul tot mai autoritar din statul asiatic.

Sunt persoane pe care existența unei astfel de baze de date nu le surprinde. Partidul Comunist și serviciile secrete din China colectează de multe vreme informații despre elitele politice și economice din multe țări, dar și despre străinii care au trăit în statul asiatic, a declarat Anne-Marie Brady, profesor la University of Canterbury din Noua Zeelandă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult