Piața de smartphone la începutul anului 2022: Samsung și Apple cresc, piața este în scădere

20.04.2022
Piața de smartphone la începutul anului 2022: Samsung și Apple cresc, piața este în scădere

Primul trimestru din 2022 a adus o scădere a pieței de smartphone-uri la nivel global, față de aceeași perioadă din 2021. Cu toate acestea, cele mai mari două companii din industrie, Samsung și Apple, au reușit să înregistreze creșteri procentuale în cota de piață deținută, în timp ce celelalte companii din top 5 au înregistrat scăderi modeste. Vânzările Apple par să fie afectate și de faptul că noul său smartphone, iPhone SE 2022, nu este atât de popular pe cât se aștepta compania.

Samsung și Apple și-au consolidat pozițiile pe locurile 1 și 2

Conform unui studiu de piață publicat de Canalys, Samsung își consolidează locul de lider al pieței de smartphone-uri încă un trimestru. Față de aceeași perioadă din 2021, Samsung a crescut cu 2 procente în cotă de piață, de la 22 la 24%. Ne apropiem de momentul în care 1 din 4 telefoane mobile vândute la nivel global este un model Samsung.

În ciuda micului „eșec” cu iPhone SE, și Apple se ține destul de bine pe poziția a doua. După câțiva ani în care Apple începuse să scadă semnificativ în vânzări în raport cu concurența precum Huawei sau Xiaomi, Apple are acum o cotă de piață de 18% și probabil că încasează mai mult decât restul companiilor, întrucât prețul mediu al telefoanelor sale este mai mare.

canalys smartphones q1 2022

Restul pieței scade

Xiaomi rămâne pe locul al treilea, însă distanța sa față de Apple se mărește. Dacă anul trecut cele două companii erau foarte aproape, cu 15, respectiv 14% cotă de piață, anul acesta, Xiaomi atinge o cotă de piață de doar 13%, în scădere cu un procent.

Tot cu un procent a scăzut și Oppo, de la 11 la 10% cotă de piață (include și vânzările OnePlus), în timp ce vivo a scăzut cu două procente. Totodată categoria „others”, unde intră toate celelalte companii producătoare de smartphone-uri din lume, a scăzut de la 28 la 27%. Practic, toți ceilalți producători de telefoane în afară de cei cinci din acest clasament, vând în total cu doar 3 procente mai mult decât vinde Samsung pe cont propriu.

Se pare că piața a scăzut în principal din cauza unui nou val de COVID-19 în China, cât și din cauza incertitudinilor provocate de războiul din Ucraina. Multe companii s-au retras din Rusia în urma conflictului, iar aceste decizii au acum efect direct în volumul de vânzări.

sursa: Phone Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult