Qualcomm se opune tranzacției prin care NVIDIA ar cumpăra Arm Holdings

13.02.2021
Qualcomm se opune tranzacției prin care NVIDIA ar cumpăra Arm Holdings

Vestea că NVIDIA va cumpăra compania Arm Holdings de la Soft Bank a avut parte de multe reacții în industria de tehnologie. Inclusiv fondatorul Arm, Hermann Hauser, spunea că acest lucru va avea un impact negativ, în special pentru că toate companiile care folosesc arhitectura ARM devin dependente de tehnologie americană. Acum și Qualcomm, cel mai mare producător de procesoare ARM pentru dispozitive mobile, începe să aibă reacții publice referitoare la această tranzacție.

Reprezentanții Qualcomm au contestat achiziția Arm în fața mai multor autorități din lume

Compania americană a contestat în fața agențiilor de stat din mai multe regiuni, precum FTC (Federal Trade Commission) din SUA, CE (Comisia Europeană) din Europa, CMA (Competition and Markets Authority) din Marea Britanie și SAMR (State Administration for Market Regulation) din China, această tranzacție. O astfel de achiziție trebuie oricum să fie mai întâi investigată înainte de a primi acordul, iar FTC se pare că deja a cerut noi informații de la cele trei entități implicate: NVIDIA, SoftBank și Arm.

Cei de la Qualcomm doresc să blocheze această tranzacție din frica controlului pe care NVIDIA l-ar putea avea asupra industriei de tehnologie. Reprezentanții săi consideră că NVIDIA ar putea bloca accesul la design-urile ARM de care sunt dependente multe companii din industrie. Sunt 500 de companii care folosesc această arhitectură, printre care Qualcomm, MediaTek, Apple și Samsung, care produc propriile cipuri pentru smartphone-uri. De altfel, 95% dintre smartphone-urile din prezent folosesc procesoare bazate pe tehnologii dezvoltate de ARM.

De asemenea, există și îngrijorarea că NVIDIA ar putea avea acces la design-urile cipurilor proprietare ale concurenților din piață și că ar putea folosi aceste informații pentru a dezvolta produse superioare. Desigur, sunt slabe șanse ca NVIDIA să blocheze accesul la ARM, întrucât modelul de business al companiei este să încaseze licențe din partea partenerilor care folosesc tehnologia. Având în vedere că tranzacția este cotată la suma de 40 miliarde de dolari americani, NVIDIA va dori cu siguranță să își acopere investiția pe baza veniturilor pe care le va avea de acum înainte din partea diviziei Arm Holdings.

NVIDIA crede că tranzacția va fi aprobată

Reprezentanții NVIDIA sunt însă destul de siguri că tranzacția va fi aprobată:

„Continuăm prin procesul de aprobare și suntem convinși că atât autoritățile cât și clienții vor vedea beneficiile planului nostru de a continua modelul de licențiere deschisă a tehnologiilor ARM și vom asigura o relație transparentă și de cooperare cu clienții ARM. Viziunea noastră pentru ARM va ajuta toți partenerii ARM să își crească afacerile și să se extindă pe noi piețe.”

Qualcomm este însă doar cea mai recentă companie care se opune acestei tranzacții, alte mari companii precum Google și Microsoft exprimându-și de asemenea dezacordul în trecut. Apple nu pare să reacționeze însă, chiar dacă recent a trecut pe procesoare ARM chiar și pe computerele Mac. De altfel, relația dintre Apple și NVIDIA nu este tocmai bună, întrucât o serie de cipuri grafice cu probleme din urmă cu 10 ani a încheiat parteneriatul dintre cele două companii. În prezent, sistemul de operare macOS nu mai este compatibil deloc cu procesoare grafice de la NVIDIA.

sursa: Phone Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult