Românii au unul dintre cele mai lungi săptămâni de lucru dintre statele Uniunii Europene. Astfel, cei mai mulți angajați români, respectiv 3 din 4, au un program săptămânal de lucru cuprins între 40 și 44 de ore.
Datele Eurostat arată că țara se menține în partea superioară a clasamentului european în privința duratei obișnuite a săptămânii de lucru, conform Mediafax.
Conform statisticilor pentru anul 2025, 75,5% dintre persoanele ocupate din România au lucrat, în săptămâna analizată, între 40 și 44,5 ore în locul principal de muncă. Bulgaria, cu 82,8%, și Letonia, cu 77,1%, depășesc acest nivel. Astfel, România se situează pe locul al treilea în Uniunea Europeană. Media UE este de 37,6%.
Durata efectivă medie a programului săptămânal la serviciu în Uniunea Europeană a fost de 35,9 ore. Grecia a înregistrat cea mai ridicată valoare, 39,6 ore, urmată de Polonia și Bulgaria, cu 38,7 ore. Olanda a avut cea mai scurtă săptămână de lucru, de 31,9 ore.
Eurostat indică faptul că România se remarcă și prin durata obișnuită a săptămânii de lucru pentru salariați. Angajații români au avut o medie de 40,1 ore pe săptămână, valoare egală cu cea din Cipru. Este cea mai ridicată medie din Uniunea Europeană. Media europeană este de 36,6 ore.
În cazul celor care desfășoară activități independente fără angajați, România este una dintre puținele situații din UE în care salariații au, în medie, un program mai lung decât lucrătorii independenți.
Pentru angajații cu normă întreagă, bărbații din România au lucrat în medie 38,8 ore pe săptămână, iar femeile 38,2 ore. Diferența este de 0,6 ore. La nivel european, media este de 39,4 ore pentru bărbați și 37,6 ore pentru femei.
Eurostat a precizat că timpul efectiv de lucru include orele lucrate în săptămâna de referință. Acesta poate fi influențat de concedii sau absențe. Timpul obișnuit de lucru reflectă programul normal al angajaților.